Trezește-mă Toamnă..

Trezește-mă Toamnă..

Trezește-mă Toamnă...

Mi-e lacrima-nserării metanoia,
precum tămâia versul se ridică,
e cerul un tablou pictat de Goia,
când sărut luna soarele abdică,

perfecțiunea nu cunoaște margini,
cu eleganță moartea face-alegeri,
toamna subtil se instalează-n pagini,
tu nu mai vii iar corbii țin prelegeri,

trezește-te din somnul cel de moarte,
trezește-mă cu crini și iasomii,
cântecul mierlei ne va ține-aproape,
morții cu morții, încă suntem vii!