Mircea Vulcanescu

Mircea Vulcănescu (3 martie 1904, București - 28 octombrie 1952, Aiud) a fost un filosof, sociolog, economist și profesor de etică român.

Biografie
S-a născut pe 3 martie 1904, la București, în familia unui inspector financiar. Clasele primare le-a absolvit în Capitală, gimnaziul la Iași și Tecuci (fiind refugiat în timpul ocupației germane), iar liceul l-a urmat la Galați și București. De foarte tînăr și-a descoperit dexterități de activist social: la 12 ani a devenit cercetaș, iar la 16 s-a înscris în societatea culturală "Înfrățirea românească". Din adolescență a scris poezii și eseuri ("Conștiința națională la români", ”Cine e poetul românismului”). În 1921 s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere și la Facultatea de Drept din București. A fost un membru remarcabil al Asociației Studenților Creștini din România (ASCR). În anul universitar 1923-1924 și-a satisfăcut stagiul militar, ca voluntar, la școala militară de geniu din București, unde a obținut gradul de sublocotenent.


În timpul studenției a scris mai multe lucrări filosofice:Cercetări asupra cunoștinței, Introducere în fenomenologia teoriei cunoștinței, Misticismul și teoria cunoștinței. A proiectat Sistemul meu filosofic: existențialismul. A publicat mai mult articole în Buletinul ASCR. Și a crescut sub influența profesorilor săi Dimitrie Gusti și Nae Ionescu.
În 1925, și-a luat licențele în Filosofie și în Drept. În primăvara aceluiași an a participat la campania monografică organizată de Dimitrie Gusti în satul Goicea Mare (din 1968, component al comunei Goicea), județul Dolj.

Tot atunci s-a căsătorit cu Anina Rădulescu-Pogoneanu, o colegă de facultate.
Începînd cu toamna lui 1925, Mircea Vulcănescu a făcut studii de specializare la Paris, intenționînd să-și dea un doctorat în drept și altul în sociologie. Vremurile nu i-au permis să-și definitiveze studiile.
În iarna lui 1927, a început colaborarea la Gândirea. A continuat să aibă o vie activitate în cercurile cultural-religioase la Paris, unde a conferențiat în repetate rînduri.

În octombrie 1928, a început să colaboreze la ziarul Cuvântul, al Mișcării Legionare, unde va scrie pînă la suspendarea ziarului în 1933. În anul universitar 1929-1930, a fost asistent onorific la catedra profesorului Dimitrie Gusti. Apoi, a fost profesor de economie politică și științe juridice la Școala de Asistență Socială, pînă în 1935. S-a despărțit de soția sa, Anina Rădulescu-Pogoneanu. Pe 27 aprilie 1930 s-a căsătorit cu Margareta Ioana Niculescu, o altă fostă colegă de facultate, profesoară de liceu. Între timp, a publicat articole pe teme religioase, eseuri filosofice și texte de economie politică; a mers în campaniile monografice organizate de profesorul D. Gusti; a conferențiat cu diverse ocazii și a participat la emisiunea ”Universitatea Radio” de la Radiodifuziunea Română.
Pe 13 octombrie 1931 a ieșit în public asociația culturală ”Criterion”, la simpozioanele căreia Vulcănescu a susținut comunicări. A colaborat la Viața Universitară, Realitatea ilustrată, Ultima oră, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc, Familia, Cuvîntul studențesc, Gînd românesc, Ideea Românească, Excelsior, de multe ori sub pseudonim. Din iunie 1935, a deținut funcția de director general al Vămilor pînă în septembrie ’37, cînd a fost demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi și țigări făcută de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicațiilor. Totuși, a fost numit director al Datoriei Publice în Ministerul de Finanțe. În acei ani a călătorit intens pentru interesele statului român în mai multe capitale europene. În anii următori, a ocupat de asemenea poziții importante în administrația națională:1940-1941, director la Casei Autonome de Finanțare și Amortizare și președinte al Casei Autonome a Fondului Apărării Naționale, pentru ca din 27 ianuarie 1941 să fie subsecretar de stat la Finanțe, pînă la 23 august 1944.

În această perioadă, a fost asistent onorific la catedra de Sociologie a profesorului Dimitrie Gusti. Regele Carol al II-lea și ulterior regele Mihai Ii-au conferit distincții și mari ordine naționale, în semn de recunoaștere pentru serviciile aduse statului român.
Orator de mare forță, a conferențiat cu pasiune și persuasiune pe subiecte diferite, de la satul românesc la dimensiunea românească a existenței. Mircea Vulcănescu a deținut funcția de Subsecretar de Stat la Ministerul de Finanțe în guvernul Ion Antonescu, în perioada 27 ianuarie 1941 - 23 august 1944.
Unul dintre cei mai tenace negociatori ai României cu cel de-al Treilea Reich, Mircea Vulcănescu a reușit, între 1941 și 1944, să obțină pentru Banca Națională a României 8 vagoane de aur (confiscate de URSS imediat după 23 august 1944) și înzestrarea cu echipament militar german nou Armata a 4-a, etc.
După lovitura de stat din 23 august ’44, condusă de regele Mihai, a revenit pe postul de șef al Datoriei Publice, unde a rămas pînă pe 30 august 1946, cînd a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, acuzați de crime de război.

La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniță grea. Judecarea recursului s-a prelungit pînă în ianuarie 1948, cînd instanța a menținut pedeapsa din ’46.
Închis la Aiud, alături de majoritatea elitei românești, Mircea Vulcănescu a ținut o serie de conferințe considerate subversive de torționari, pentru că le menținea oamenilor moralul. A fost izolat, la fel ca alți 12 bărbați din celula sa, în hrubele secției 1. Acolo au fost dezbrăcați în pielea goală și lăsați într-un frig cumplit, neavînd paturi sau scaune pe care să șadă. Epuizat, unul dintre deținuți a căzut din picioare după cîteva ore. Conform unui martor, Vulcănescu s-ar fi așezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborît, salvîndu-i viața. Filosoful a murit însă pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămîni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Avea 48 de ani și a lăsat un îndemn: "Să nu ne răzbunați!".
Casa în care a locuit se găsește pe strada Popa Soare, la nr. 16 A.


Opera
- Teoria și sociologia vieții economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui sat (1932)
- În ceasul al 11-lea(1932)
- Cele două Românii(1932)
- Gospodăria țărănească și cooperația (1933)
- & als, D. Gusti și școala sociologică de la București, București, Institutul Social Român, 1937;
- Războiul pentru întregirea neamului(1938)
- Înfățișarea socială a două județe(1938)
- Dimensiunea românească a existenței(1943)
- Către ființa spiritualității românești, București, Editura Eminescu, 1996;
- Bunul Dumnezeu cotidian: studii despre religie, ed. Marin Diaconu, București, Humanitas, 2004;
- Chipuri spirituale. Prolegomene sociologice, ed. Marin Diaconu, București, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, 2005.