Alături de Lumina Divină

Alături de Lumina Divină

Dacă toate inimile clipelor noastre,
ar uita de privirile libertăţii sângelui din noi,
am fi mai fericiţi?

Noroi de lacrimi ispăşit printre stele,
călăuze de paşi nemărginiţi,
în dorurile cuvintelor,
ce-au născut erternitatea din noi,
cu nume de viaţă amară.

Să fii tu Timp,
Dumnezeul uitărilor din noi,
îngheţat şi priponit de soartă,
la sfârşit de tură a naşterii,
pe care o aşteptăm cu toţii,
mai caldă decât propria moarte,
odată născută........
cu strigătul aerului marilor noastre iubiri,
ce-au născut focul sentimentelor,
cărnii din noi.

Şi-am tremurat de fericirea Iluziei acestei Vieţi,
ştiindu-ne în drum spre eternitatea,
crezută fericire,
gheaţă spartă sub Lumina Divină
a morţii din noi!

Atunci am înotat în Timp,
prinzându-l de braţele clipelor când era să mor,
înecat de dorul inimii tale,
ruginit dintotdeauna de Destin.


“Poezie de Sorin Cerin”