Amintire

Amintire

Oare ar mai exista ochii tai daca nu i-as aminti,
In viscolul unor cuvinte pierdute de Vreme,
Care se vor topi incetul cu incetul,
In Soarele unui Destin mai vechi decat Vremea?
Intrega lume este o mare Amintire,
A fiecaruia dintre noi.
Nimeni si nimic nu s-a mai Intamplat in afara de Dumnezeu,
Fiindca daca s-ar fi Intamplat orice altceva in afara de Dumnezeu,
Atunci ar fi insemnat ca si Dumnezeu este Creat,
Avand o Intamplare precedenta,care si-ar fi aratat,
Ninsoarea propriilor sale Cuvinte,
Nascand Zapada Cuvintelor Limbajului Universal de dinainte de a fi fost Dumnezeu.
De aceea Dumnezeu este Unica Intamplare Intamplatoare,
Dar nu Dumnezeul nostru al Omului,
Ci Dumnezeul Totului,
Care a determinat intreaga infinitate de Cuvinte,
Unde fiecare Cuvant e un Dumnezeu pentru lumile Lui,
Cum pentru lumea noastra este Cuvantul Iubire,
Din trupul caruia,
Face parte sufletul fiecarui om,
Care se reflecta in Oglinda Cunoasterii,
Ce este Existenta,in care se reflecta Creatia,
La fel ca si Iubirea,
ªi astfel noi cunoastem o Lume creata!
Dar Iubirea simte toata infinitatea de Cuvinte a Limbajului Pur Universal,
Personalizandu-le pe fiecare in parte,
Astfel Iubirea determina Persoana Sa proprie,
Cu infinitatea S-a de Personalizari.
Existenta este Oglinda Cunoasterii,
Iar alaturi de Nonexistanta,
Sunt doar doua Personalizari,
Din infinitatea de alte Personalizari,
Care ne sunt date sa le simtim,
Fiindca niciodata nu vom putea sti,
Dincolo de a fi si a nu fi.
Lumea exista,
Atunci inseamna ca Existenta este o Amintire?
Sau doar noi percepem astfel Existenta?
Mai inainte de toate Existenta este Oglinda Cunoasterii,
In care ne reflectam chipul gandurilor noastre,
Iar Oglinda poate deveni Amintire pentru noi?
Niste suflete ce se vor frumoase,
ªi astfel se aranjeaza in Oglinda Cunoasterii spre a place,
Lui Dumnezeu,cunoscand aceasta lume cu suferinta.
Amintirea dureroasa a lumii,
Se asterne in parul nins cu Moarte al fiecaruia dintre noi,
Spre a intelege Viata,
Ce este Amintirea,
Unui suflet,care e Iubire,
Din momentul cand se priveste in Oglinda Cunoasterii.
Amintirea este pentru fiecare dintre noi esenta Cunoasterii.
De ce Amintirea?
Fiindca niciodata nu vom sti cat de mic sau de mare,
Este Prezentul,precum nu stim Viitorul,
Decat Trecutul,decat momentul cand Iubirea din noi,
Se priveste in Oglinda Cunoasterii.
Acel moment este un Trecut Continuu,fiindca daca ar fi prezent,
Nu l-am mai putea cunoaste,
Intrucat nu am sti niciodata,
Ce am cunoscut,
Din a cunoaste!
Fara Trecut nu avem Prezent.
Insa fara Prezent avem Trecut,
Fiindca Prezentul nu exista,
Prezentul este Iluzia Vietii,
Care ne rupe de propriul Trecut,
Facandu-ne sa uitam de Oglinda in care ne privim,
ªi care este Viitorul,
Ce va fi stiut,simtit si suferit,
Mereu la Trecut,la Trecut,in bratele sale,
Inverzite de muschiul umed al vietii,
Ce creste nepasator sub ploile atator si atator Iluzii ale Vietii,
De aceea pentru a sti trebuie sa ne Amintim mereu de noi insine,
Intr-o lume care este o mare Amintire a unui amurg insangerat,
De atatea Destine care isi asteapta cuminti,Moartea,
Sperand in Viata de Apoi!
Ce este Amintirea?
Amintirea este Timpul Cunoasterii,
Iar Cunoasterea este Timpul Amintirii.
De ce mai avem nevoie de acest Timp decalat la Trecut?
Doar fiindca Trecutul este Timpul Amintirii,deci Cunoastere?
Cunoasterea nu si-ar putea reflecta intregul sau spectru,
Fara Aminitire,deci fara Trecutul Memorat?
Lumea noastra in sine este un Trecut Memorat.
Ceea ce inseamna ca intregul Viitor se ascunde,
In Memoria Trecutului,
Pentru a intelege ca traim Iluzia Vietii a Prezentului.
De ce ma intreaba ploaia cernuta din norii cuvintelor tale,
Doar pentru a sti ca e spalata Existenta cu Apa Vietii?
Altfel ar fi ploaia gandurilor si pe urma norii,
Intamplarii de a ne sti,
Plecati pe drumul unei Lumi,
Plin de capcane,puse de catre Destinul lacom,
De atat de multe suflete,de multe iubiri,
Incat abia le poate duce,
Fara sa inteleaga ca nu are ce face cu ele,
Pe drumul prafuit cu desertaciune,
Unde fiecare suflet se va murdari,
Cu tarana Pacatului Originar,
Pe care si-o va aminti mereu,
Ca fiind o Intamplare Neintamplatoare,
Primita de la Dumnezeu,
Spre a se implini lacomia Destinului.
Oare cum ar arata Lumea fara Amintire?
Dar cum ar arata Amintirea fara Lume?
Dar Viitorul fara Trecut?
Sau cuvintele fara a mai fi memorate?
Ar mai fi pentru a fi fost?
Cu siguranta nu ar mai fi fost pentru a fi.
ªi atunci,intelegem ca ochii tristi ai acesti Lumi,
Au mai fost undeva candva pentru a putea fi,
Intr-un Gand al Dumnezeului nostru,
Despre Apa Vietii,
Ce nastea norii simtirii,
Pe care noi ii percepem ca fiind,
Cei ce nasc Apa Vietii.
Acel Dumnezeu al nostru cu nume de Iubire,
Ma intreb mereu,cum a putut sa ne lase,
In bratele acestei Lumi atat de dureroase,
Unde oceanele Apei Vietii se sparg de stancile Destinului,
In valtoarea sentimentala a fiecarui suflet in parte,
Ce asemeni Lui Dumnezeu,
Devine un centru al intregii Lumi,
Tocmai ca Dumnezeu sa poata exista in fiecare dintre noi.
Atunci de ce a vrut sa existam astfel odata ce Dumnezeu este Iubire?
Nu putea sa-si priveasca minunatul spectru in Oglinda Cunoasterii,
Fara de Creatie?
Fara de suferinta?
Doar stia ca aceasta Creatie la fel ca si Iubirea ce-I trupul Dumnezeului nostru,
Se priveste in aceeasi Oglinda a Cunoasterii!
De ce te-ai spalat Doamne in aceeasi Oglinda a Cunoasterii alaturi de Creatie?De ce Doamne?
Doar pentru ca noi sa putem Memora un Timp atat de ros de Apa Vietii,
Incat totul devine o lupta cu Timpul din noi,
Care ne minte ca este Prezent,
In schimb e un Trecut Rememorat de Tine Doamne,
De dinainte de a fi gandurile noastre,
In Moartea care ne asteapta,
Intr-un Viitor mai Trecut decat orice Vreme,
Intr-o Vreme mai Trecuta decat orice Viitor,
ªi toate astea pentru a sti,
Ca atunci cand iubesti,
Trebuie sa intelegi ca Eternitatea este in farama Clipei,
Iar Necuprinsul este Vantul pe care vrei sa-l strangi in brate,
Fiind mai infim decat orice farama din tine,
ªi mai imens decat orice Univers plin de galaxii,
Iar toate acestea se afla doar in umbra unui gand,
Ce va trece odata cu frantura de Clipa,
Spre a intregi Iluzia Vietii,
In care te nasti alaturi de Speranta de a trai,
Þinuta in bratele acestei Lumi pentru tine,
Spre a muri cu aceeasi Speranta de a trai,
Þinuta de tine insuti de aceasta data.
Aceasta este unica diferenta dintre nastere si moarte.
Viitorul este trecutul Lumii ce poarta masca de Destin.
De aceea undeva candva in tot ce va fi a mai fost,
Sfidand Iluziile Vietii,
Prin care intreaga Lume exista,
Intrucat daca nu am cunoaste simtirea si ceea ce stim ca stim sau nu stim,
Nu ar fi nici aceasta Lume.
Invesmantata mereu in valurile Iluziilor Vietii,
Ale acestor vise comune,
De aceea intreaga Lume este un vis comun al nostru,
Care se destrama odata cu venirea zorilor Mortii,
Pe genele unor ganduri ce credeau candva in Iubire.
Viitorul va fi aceeasi Iluzie a Vietii care a fost undeva in Trecutul indepartat de noi,
Fiindca Totul trece spre a reveni,
Precum revine pentru a trece,
Spalandu-si talpile in apa cristalina a Vietii,
Unde se adapa Visele reginei cu nume de Existenta,
Dupa ce au hoinarit intreaga zi a Creatiei,
Prin labirinturile incalcite de Minotaurul,
Unui Destin cu nume de Desertaciune,
Iar acum privesc obosite la stolurile gandurilor ce nu mai vor sa le creada,
ªtiind ca viata lor e numai o noapte,
Iar atunci cand vin Zorii,
Calarind caii noilor Clipe,
Totul se naruie,
Iar umbrele ce au iubit,dorit,sperat,suferit,
Dispar ca si intr-un joc de lumini,
Unde frumusetea se pierde in eterul unor Amintiri,
Dintr-un suflet de indragostita,
Care se pierde aievea crezandu-se eterna,
In aceeasi Clipa de unde nu va mai dori sa iasa vreodata.
ªi ce anume este nou in Viitor decat Trecutul?
Ce anume este Trecut in Prezent decat Viitorul?
Dar ce anume este Prezent in Prezent,
Decat Iluzia Vietii?

“Poezie de Sorin Cerin”