Destin

Destin

Ne-am nascut avand Destin pentru a muri,
Cu acelasi Destin al nasterii,
Spre a primeni tarana facerilor,
Cu o noua Amintire,
A unei suflari de si din Iubire,
Ce s-a trecut in Trecut,
Sfidand perenitatea Viitorului,
Printr-un zambet la fel de trist ca si Iubirea,
Un zambet al Mortii,
Care ne ajuta sa intelegem,
Ca mizeria acestei lumi nu poate fi eterna,
Doar Clipa unei Amintiri si atat,
Care se prelinge dincolo de Moarte,
Intrecand-o atat de mult,
Incat si Moartea se intreaba,
Cum poate sa o intreaca o Amintire,
A unei Vieti atat de oarecare incat,
ªi rasul Existentei e ceva banal,
Chiar si cand o face pentru sine insasi,
Gandindu-se la tot felul de greseli ale naturii,
Cum ar fi unii potentati ai zilei,
Lustruitori au vorbelor goale,
Avari si lacomi de de cat mai mult vant,
Adunat in buzunarele doldora de petice,
Pentru a acoperi gaurile Nonsensului,
Plin de vanataile Existentei care l-a zgariat,
Pe fata plina de cute,
Prin care se scurg visele Lumii,
Spre alte zari cu gari si trenuri de sentimente ieftine,
Unde fiecare poate cobori in gara unui Destin,
Cu nume de Dorinta implinita,
Fara sa stie ca traieste un vis scurs pe fata Nonsensului,
Atat de brazdata de alte si alte Vise,
Incat este aproape desfigurat,
Fara sa aibe nici o vina ca marea lui iubire Existenta,
L-a inselat in gara Desertaciunii,
Cu Timpul care o curta de atat de multa Vreme,
Incat si-a parasit pana si Vremea,
Consoarta sa de Timp,banal sau jovial,
Dar amant declarat al Existentei,
Indragostita pana peste cap de promisiunile sale,
De a fi opus al Nonsensului.
Abia acum privesc Destinul Visului acestei Existente,
Ce nu vrea pentru nimic in Lumea gandurilor sale,
Sa inteleaga ca tot ce a nascut nu este altceva decat o Iluzie a Vietii,
Prelinsa pe fata Nonsensului,
Brazdata de cutele amare ale unui Destin,
Care este o Intamplare Neintamplatoare,
Unica Intamplare Intamplatoare fiind Dumnezeu,
Fiindca inaintea Sa nu putea fi nici un alt Eveniment,
Care sa se Intample.
ªi atunci stau si ma intreb,
Cum poate Dumnezeu ca Intamplare Intamplatoare,
Sa se priveasca in Oglinda Cunoasterii,
Iar una din imaginile infinite ale fetei Sale,
Sa fie aceasta Intamplare Neintamplatoare,
Care este Destinul nostru?
Sa fie oare atat de dureroasa fata Lui Dumnezeu?
Pentru aceasta Iluzie a Vietii?
In care ne credem atat de adesea mari si infailibili,
Sau slabi si lipsiti de orizontul ce alearga mereu,
Catre alte si alte zari ale sperantelor,
Crezand si ele se vor implini in cele din urma,
La umbra unei Intamplari,
Nestiind ca orice Intamplare din aceasta Lume,
Este o fata Neintamplatoare a Lui Dumnezeu.
De aceea suntem ajutati sa putem muri,
Moartea este cadoul suprem al acestei lumi,
Fara de care am fi supusi celui mai cumplit infern.
Intrucat greseala naturii de a ne fi nascut ar fi devenit eterna,
Iar toata rautatea,desertaciunea,prostia,umilinta Lumii,
Ar fi ajuns sa cuprinda Infinitul,
La picioarele caruia nu poate sta decat Moartea salvatoare,
Ale acestei Existente adultere,
Ce-si insala pana si propriul sau sot,Nonsensul,
Proslavind Desertaciunea,
Aceasta preoteasa,de la oracolul implinirilor istorice,
Care se inchina culturii si artelor,frumosului si divinului Om,
Caruia ii desluseste gratiile sale carnale eterne,
Unicele gratii eterne ale acestei Lumi,
Fiindca se doreste preoteasa la Templul Iubirii,
Dorind sa-si alunge fiica sa vitrega Sacralitatea,
Pentru a-si aduce pe aceea de un sange cu ea:Profana,
ªi astfel intrega Lume ar primi un sens,
Iar fata Lui Dumnezeu nu ar mai trebui spalata cu Apa Mortii,
Spre a straluci in Soarele Eternitatii,
Ce rasare dincolo de Viata.

“Poezie de Sorin Cerin”