Amurgul adolescentei

Amurgul adolescentei

Amurgul adolescentei



Draga prietene,



Iata-ma din nou in fata faptului implinit, a hartiei de un alb imaculat ce, nu de putine ori, imi da fiori launtrici nebanuiti. Totusi, sfiala resimtita la contactul cu hartia nu dainuie prea mult, caci, fara sa vreau, cuvintele se revarsa intr-o cascada precum Niagara, iar pe pagina prea mare si alba din debut se asterne in final corespondenta mea catre tine, draga prietene...
A trecut o noua luna, o luna destul de anevoioasa, marcata de reintoarcerea pe bancile scolii si, bineinteles, de reintalnirea cu aceeasi profi ce ti-au amarat necontenit ani de-a randul dupa-amiezile cu bine cunoscutele admonestari cu privire la cum te comporti, cum gandesti, cum te imbraci si, mai ales, cum si cat inveti. Dar... Oare ar fi fost mai bine fara aceste "mori stricate" ce ne deschid poarta spre lumi necunoscute?! Oare vom ajunge vreodata sa tanjim dupa scoala, profi, lectii si chiar enervantul catalog datator de trepidatii si ameteli in timpul unei ascultari?! Desigur, as paria ca, in acest moment, raspunsul ar fi unul negativ, dar, oare peste 10-20 ani vom fi de aceeasi parere?! Oare nu vom dori ca macar pentru o ora sa redevenim adolescentii timorati de odionioara, adolescentii candizi si rusinosi a caror singura povara o reprezentau orele profesorului M, in locul carora am fi ales fara sa stam prea mult pe ganduri un "rendez-vous" sau o plimbare in parc cu el/ea, dupa caz?!
Prin urmare, dupa cum probabil, intuiesti deja, draga prietene, subiectul asupra caruia imi voi centra atentia in randurile care urmeaza se refera la mine, la tine si la alte cateva milioane de adolescenti.
"Veteran" sau, din contra, de-abia intrati in "vartejul" pierderii sau regasirii de sine, adolescentii de azi nu vor constietiza decat mult mai tarziu pierderea unei comori inestimabile pe care nu o ai decat o data in viata: ADOLESCENTA! Facand parte din prima categorie, cea a "veteranilor" imi voi atriburi sarcina (nu foarte usoara, ce-i drept) de a-i ghida pe bietii debutanti spre meleagurile juvenile, poposind mai mult asupra frumusetii, dar, din pacate, si asupra efemeritatii adolescentei totodata, caci, cum bine stii: "Tot ce-i frumos se termina repede".
Desi tarziu in noapte ( aproape orele 00: 00), ideile mi se insiruie cu inflacarare ca intr-o adevarata fanfara melodioasa. Sa fie pur si simplu un moment de inspiratie pe care uneori il caut zile intregi la rand, sau explicatia sa fie alta?! Desi nu am certitudinea, inclin spre a doua varianta, caci, acum, la inceputul ultimei clase de liceu, nostalgia trecerii anilor devine un fel de siliciu, un adevarat instrument de tortura sufleteasca. Mai ieri, eu si colegii mei ne adunam cu stangacie in jurul celei ce avea sa devina calauza noastra timp de 4 ani. Era diriga! Nici nu ne imaginam noi pe-atunci prin cate intamplari si patanii aveam sa trecem avand-o alaturi pe diriga. Dar... Unde, cum si, mai ales, de ce au zburat anii?! Ieri eram bobocei, maine vom absolvi liceul, iar poimaine ne reintoarcem pe bancile scolii oameni mari, dar nu pentru a fi ascultati, ci pentru a rememora momentele feerice petrecute de-a lungul liceului. Ce trist!
Departe de a fi o perioada usoara, marturisesc ca adolescenta este ciclul ratacirii si al regasirii de sine, al propriului eu, al propriei identitatii. Nu cred ca gresesc daca spun ca e o perioada capitala, caci adolescentul devenit ulterior adult suporta consecintele greselilor facute la varsta juvenila si, de cele mai multe ori, aceste greseli sunt ireparabile. Un anturaj nepotrivit sau un dezinteres permanent poate duce incet, dar sigur la prabusirea viselor si sperantelor nutrite la un moment dat. Din acest punct de vedere (poate singurul), ma bucur ca am scapat in mare parte de tentatia anilor de liceu.
Cu lacrimi in ochi, retraiesc fiecare clipa. Munca asidua depusa la anumite materii si satisfactiile survenite ca urmare a unei atitudini silitoare, ba chiar si notele mici si dojenile profesorilor, toate acestea au reprezentat caramizile ce s-au asezat de-a lungul timpului formand "temelia", personalitatea mea.
Desi nostalgica, nu pot spune ca sunt trista. De ce as fi?! Pentru ca ca am cunoscut oameni minunati, pentru ca m-am descoperit pe mine cu bune si rele sau pentru ca am capatat o multime de informatii ?! In plus, mai am inca un an, un an extrem de greu, care desi sunt sigura ca se va scurge repede, voi incerca sa profit de ultimele momente, traindu-le ca si cum si cum ar fi ultimele, caci, in definitiv, sunt ultimele... Ultimele clipe de adolescent, de licean! Totodata, cu optimismul meu caracteristic, ma gandesc ca sfarsitul unui ciclu aduce de la sine o noua perioada si, in acest caz, cine stie cum ma vor surprinde anii de student?! In definitiv, fiecare perioada e frumoasa, dar la timpul ei.
Inchei, draga prietene, aceasta scrisoare indemnandu-te sa te bucuri din plin de perioada marilor dileme si incercari, ADOLESCENTA! Aparent efemera, aceasta poate fi prelungita la infinit. Trebuie doar sa vrem, caci: "Vouloir c’est pouvoir’’. Asadar, sa nu ne intristam de trecerea anilor si implicit a vietii de licean, caci, stii cum se spune: ‘’Tot raul e spre bine’’!

Te imbratiseaza cu drag, prietena ta prin corespondenta,

Andreea Alexandru

“Proză de Alexandru Andreea”