Aripi de cer

Aripi de cer

S-au întunecat vânturile toamnei,
ce ne loveau cândva săruturile,
cu nebunia unei mari iubiri,
a primăverii eterne din noi,
devenind viscole de amintiri.
Aripi de cer se prăbuşeau,
peste privirile noastre,
naufragiate în lacrimile despărţirii,
peste care treceau caii sălbatici ai dorului,
lăsând în urma lor,
praful inimilor noastre.
Amurg înroşit în focul durerii,
destin de lume ce-ţi doreşti
potcoava norocului,
aprinsă de loviturile bezmetice
date de Dumnezeu nouă,
spre a ne lăsa urma
însângerată a unei vieţi,
ce nu-şi va regăsi niciodată marea ei iubire,
de atât de veşnica,
Viaţă de Apoi.

“Poezie de Sorin Cerin”