Cărămizi de cuvinte

Cărămizi de cuvinte

Flamuri de cuvinte,
sfinţi de mucava ard în roiuri de coşmaruri,
gârboviţi şi fără vlagă,
în faţa unui Dumnezeu al iubirii.
Vise ale nopţilor transpiră prin porii amintirii,
cerul îşi deschide porţile adevărului,
fulgere de paşi î-mi amintesc de calea vieţii,
pe care ar fi trebuit,
să plouă cu clipele ochilor tăi,
pierduţi pe drumul orizontului,
prins de către Timp pentru totdeauna,
devenind o amintire a unei poveşti de iubire.

Biserici de iubiri în ruine,
cărămizi de clipe roase,
puse cândva la postamentul unei poveşti de dragoste,
stau aruncate în noroiul rece al uitării,
fără a mai clădi vreodată,
un singur cuvânt.

Cărămizi de cuvinte aruncate,
destin al cerului pentru noi vieţi,
ce nu-şi vor mai clădi niciodată,
casa propriilor clipe.


“Poezie de Sorin Cerin”