peste viitorul viselor noastre,
triste stele de gânduri ale luminii,
suflării din noi,
vrăjite pentru totdeauna de moarte,
cad în plasa clipei eterne,
a uitării.
Flăcări de sânge se scurg,
pe rugul rece al universului iubirii,
în oceanul morţii,
al tuturor stingerilor de vise,
sfinte realităţi ale acestei lumi,
unde până şi icoanele plâng,
neîntrebate de nimeni vreodată,
într-o singurătate de doliu,
pe murii transpiraţi de iluziile vieţii,
unde focul este atât de rece
iar gheaţa nevoilor ne arde,
cu lacrimile zăpezilor fierbinţi
ale mântuirii topite prea devreme,
în rugăciuni ale neînţelesului din noi,
cei născuţi spre a ne pătimi viaţa,
cu iubire.
“Poezie de Sorin Cerin”