in panza de paianjen,
a sentimentelor tale,
in zborul meu spre o nemarginire,
pe care nici providenta iubirii,
nu o poate tese
fara privirea sufletului tau,
razvratit pe crucea dorului,
de noi.
In care stanca a vietii
nu salasluieste
nisipul mortii,
pentru care s-a nascut
steaua iubirii noastre?
Cat de departe
poate muri un inger,
dupa ce si-a frant
aripile dorului,
de sarutul intamplarii
de a te fi gasit
in sufletul meu?
Mai aproape de apa insetata
a cerului din noi,
sau dincolo de norii uitarii,
parastas,
al viitorului deja trecut
al acestei lumi?
“Poezie de Sorin Cerin”