Cerul privirii tale

Cerul privirii tale

Sunt alături de cerul privirii tale,
Chiar şi atunci când plouă cu suspine,
La tălpile idolilor rămaşi uitaţi
De către cuvintele iubirii noastre,
Nemurire,
în care credea religia,
Vieţii lor,
în care ne-am născut,
Întâlnirea,
de a fi nesfârşirea unei Clipe.

Nu pot să-mi suport,
Despărţirea de trupul cerului,
Care ne-a avut în sărutul lui,
Toate speranţele noastre,
Înecate acum în oceanul de diamant al uitării,
Care nu se mai poate sparge niciodată,
Din inimile noastre regăsite de valurile,
Ochilor orbi de Lumina Divină,.
A sufletelor care nu mai reuşesc să-şi redescopere,
Iubirea.

Toate lacrimile din trupul oceanului,
Nu ar mai fi niciodată valuri,
Fără dorinţele noastre,
De a ne muri unul altuia eternitatea,
Dacă nu ne-am mai iubi.

Vânturile speranţelor sparte de catargele iubirilor,
Sfărâmate de nicăieri care ne duc,
Absurdul vieţii spre Destinul,
Care nu ne-a înţeles niciodată,
Menirea de a fi noi doi,
Tulpina întregului Univers care ne-ar fi spălat,
Existenţa cu fericire!

“Poezie de Sorin Cerin”