Cuvântul trecutului

Cuvântul trecutului

Cât de departe era creaţia Cuvântului,
ce l-ar fi întrupat pe Dumnezeu în Destin,
dacă a omis iubirea,
din războiul cerului sufletului tău,
cu împlinirea sângelui ce nu va mai curge,
prin venele viitorului nostru,
niciodată într-un copil.

Eram atât de cuprinşi,
de cerneala ce naşte Cuvântul,
încât am devenit foaia de hârtie,
a flăcărilor din noi,
ce-şi ardea pentru totdeauna,
Trecutul,
mistuindu-se în cenuşa uitării,
unei iubiri ce nu-şi va mai cunoaşte niciodată,
părinţii Clipei ce-au născut-o,
atât de departe de noi.


“Poezie de Sorin Cerin”