Florile norilor

Florile norilor

Florile norilor îşi pierd stropii petalelor,
inimii mele,
prelinşi pe ferestrele amintirii,
ochilor tăi...

Aripi de înger se zbat între trecutul
unei iubiri măcinate
de prezentul amintirii,
înfruntându-L până şi pe Dumnezeul,
care le va alunga mântuirea,
pentru totdeauna dacă,
vor readuce păcatul trecutului nostru,
de sărut, dragoste şi sudoare,
în viitorul,
unde sperăm să fim împreună.

Depărtări, deşert şi sete de tine,
înfrunt lângă Fata Morgana a dorului meu,
nisipuri de clipe îşi sparg clepsidrele timpurilor,
biciuind cu cioburile lor,
furtunile ridurilor pierdute în adâncurile speranţei,
de a ne mai întâlni vreodată,
undeva-cândva printre flori de nori.

Buchete de maci roşii,
reaprind apusul veştejit
al florilor norilor din noi,
aruncate cu tărie peste orizontul scăldat
în sângele pustiu al uitării,
care clocotea cândva în mângăierile noastre.



“Poezie de Sorin Cerin”