sufletului meu perche,
cum nu aş putea să mor fără de el,
la marginea morţii vieţii mele,
unde doar inima ta a rămas să-şi bată necuvintele.
Nume de regi ai iubirii,
ce au îngropat tot asfaltul,
gândurilor noastre,
nu vor reuşi niciodată,
să devină speranţa dumnezeului răpit din noi.
Suntem hoinarii vieţii,
fără de care.
Soarele zâmbetului clipelor noastre,
nu ar mai răări niciodată!
“Poezie de Sorin Cerin”