Inimi de vant

Inimi de vant

Am lasat trestia visului sa se aplece
peste gheata roasa de patimile dorului,
inima de vant,
ce uiti pana si rasaritul sarutului,
cerului cu lumina ochilor nostri.

Pasi pierduti cu inimi de vant,
alergati pe caile ratacite
ale destinelor din valurile fara tarmuri,
credeti ca daca soarele mai are unde apune
cuvintele dorului,
nu vor mai trece de noaptea gandurilor.


Zapada clipei sangelui iubirii noastre,
nu se va topi niciodata
in inima de vant a uitarii,
chiar daca in ea bate
acelasi foc al despartirii iminente
de noi insine.

Ratacesc pe strazi de sentimente aglomerate
cu inimi de vant,
duse de ninsorile ochilor pierduti
spre nicaieri,
flacari de trupuri hranesc sufletul trecutului,
cu aceeasi nelipsita uitare de fiecare zi.

Atunci am decis sa-mi iau,
vantul, trupului inimii mele in serios,
stiind ca nu-l voi putea intelege niciodata
indeajuns de mult,
pentru a fi cu tine.

Si astfel alerg printre inimile de vant
ale lumii privirilor pierdute pentru totdeauna,
in furtunile amagitoare ale iluziei vietilor,
care mai cred in adevaratele,
inimi de iubire,
moarte mai demult decat Vremea.

“Poezie de Sorin Cerin”