Mă scaldă soarele

Mă scaldă soarele

Mă scălda soarele
în ciob de trandafir
în suflet să zac...
uitată,strivită-apoi
pe aleea tristă
din parc.

Acum, mă doare
răsăritul lui
când cu iubire ninge
în roşul nemuririi mele
dar tace,
răsare în tăcere...
nu m-atinge,
căci rătăcesc prin stele.

Aştept cu mâna pusă
pe suflet,
apusul unei ere,
când stele
abia răsărite...cad.

Cad fulgii mei
de nea stelară
să te acopăr cu iubire;
te-ascund...iară şi iară
în nimbul alb de fericire.

Mi-e sufletul
un bob de rouă nins
pe ciobul răsăritului de sori;
cu tine, zăpada mea
s-a stinsînrăsăritul din sori

De nu mă vei iubi,
îngheţu-am să-l aleg
şi-n ciobul roşu
am să stau închisă...
dar tu, nu vei fi întreg
fără iubirea mea
cea ninsă.

Vei fi pe cerul meu,
tot ce ai fostsau aş fi vrut sa fi...
lumina ce m-atinge mereu
cu fiece sărut...tu
îmi eşti şi sens şi rost...
îmi împlineşti menirea
de-a fi...eu,dincolo de zari.

Mă scaldă soarele
în ciob de trandafir.

“Poezie de Dida Diana Cioponea”