Păcatul de a iubi, iubirea

Păcatul de a iubi, iubirea

Cât de departe ar putea fi Timpul,
fărădelegilor iubirii noastre,
de lumina zilei care ne-a mistuit amintirea,
de a rămâne împreună?

Orizont măcinat de piatra învolburată a Clipei,
ce nu poate fi roasă niciodată,
dintre mine şi tine,
drum al Destinului inimilor de piatră,
al Mântuitorului ce ne-a clădit biserici,
uitând de patima sărutului.

Departe,
ne-am părăsit regii gândurilor,
ce ne-au împreunat eternitatea săruturilor,
pentru a ne lupta cu sângele care ne-a inundat,
viitorul pentru totdeauna,
devenind Trecut!

Mireasă a lepădării de Dumnezeul vieţii mele,
aş vrea să pot muri,
paşilor inimii mele,
care nu te mai regăsesc,
în urcuşul muntelui de regrete,
pe care nu-l mai pot învinge niciodată,
fără Tine.


Sunt un călugăr despre care a uitat,
până şi Dumnezeul care ne-a creat viaţa,
şi-n care cred murindu-mă în chilia sorţii,
unde să te întâlnesc pe cerul inimii mele,
ce-mi bătea Clipele obosite de dorul fericirii,
numele tău.

Biserici de cuvinte prăbuşite,
de speranţele mănăstirilor privirilor tale,
unde speram să te regăsesc
în ziua naşterii de mine însumi,
lepădat de moarte,
spre a arde alături de tine,
o nouă viaţă,
fără să ştim,
că şi-a greşit Mântuirea,
în povestea tristă a păcatului,
de a iubi,
iubirea.....





“Poezie de Sorin Cerin”