Plouă cu destin

Plouă cu destin

Ploaia rece a destinului
mi-a lovit,
fereastra gândurilor,
spartă,
de clipele pierdute
pentru totdeauna,
în propriile lor treceri definitive,
din mocirla deşertăciunii acestei lumi,
descompuse,
pasiuni şi patimi,
împreună, ard pe rugul sfinţeniei,
cu miros de smoală amară
ce a înnegrit, până şi imaginarul paradis
al infernului din noi.
Râuri de cuvinte,
spală până şi uitarea,
paşilor ce au sperat,
visând la frumuseţea lumii,
amarnică iluzie a nenăscuţilor din noi,
ce nu vor cunoaşte niciodată moartea,
fiindcă sunt prea puri,
pentru o lume perversă şi meschină,
şi a unui Dumnzeu denaturat de noi înşine.

“Poezie de Sorin Cerin”