Mi-ar creşte vise-n palmele bolnave
Şi-aş ştii atunci că mâinile-ţi suave,
S-ar rătăci...alunecand prin părul meu
Şi dacă ploaia n-ar cădea în picuri,
Cu ea să-mi seci tu setea de iubire,
Eu te-aş păstra sculptată-n amintire
Şi n-aş mai fi sărac,nimic printre nimicuri
Şi dacă ploaia ţi-ar spăla sărutul
Cu dorul meu de-atâta vreme dus,
Pierdut în timpuri astrale şi răpus,
Ţi-aş fi eu umbra,ce atinge lutul
Şi dacă ploaia mă-ngroapă-n aşternut,
Sperând să te visez ca pe-o divină
Precum un muribund ce făr· de vină,
În inimă-ţi închis...voi fi un deţinut
Şi dacă ploaia iubirii se va opri vreodată,
Voi alerga desculţ prin anoptimpuri...
Aş plânge amar şi-aş cere-n contratimpuri
Să-mi eliberezi de vrei,iubirea ferecată
Şi dacă ploaia nopţii se va topi în noi,
Vom străluci în doi în picurii din stele...
Te voi iubi... deasupra morţii mele,
Ca să renaşti în picături de ploi.
“Poezie de Dida Diana Cioponea”