Singurătatea ferestrelor

Singurătatea ferestrelor

Sunt singur şi fără de rostul ferestrelor,
care ne-au unit visele stelelor ce-şi tremurau nopţile,
de teama zorilor speranţelor
în care ne-am fi regăsit moartea propriilor noastre vieţi.

Frunze de inimă cad veşejite,
pe ţărâna cristalului pălmilor noastre,
nervuri de diamante ce au devenit aramă,
ruginesc fierul cuvintelor iubirilor ,
la tălpile patimilor roase de uimire,
ale eternităţii dintre noi
şi Timp.



“Poezie de Sorin Cerin”