Pierdute speranţe pe căile Domnului,
Răvăşit de ochii orbi ai Destinului,
Lumilor pierdute din noi,
Om al fărădelegilor degetelor ce au obosit să-şi arate,
Adevărul!
Spini care şi-au uitat trandafirii ce pluteau undeva cândva,
Prin venele mântuirii noastre,
Cimitire de îngeri debusolaţi îşi caută veşmintele,
Unde nimeni nu ar fi trăit vreodată să-şi greşească,
Nemurirea!
Robi născuţi din blestem la piatra cuţitului de oase,
Ce-a înjunghiat pentru totdeauna viaţa Lui Dumnezeu,
Fiind prea parfumat cu vorbele de clacă,
Ale noilor milenii ce-şi semănau Deşertăciunea.
“Poezie de Sorin Cerin”