Zbor frânt

Zbor frânt

M-am pierdut în aripile braţelor tale,
uitându-mi aerul orizonturilor ochilor,
acasă,
fără să-mi mai pot menţine echilibrul zborului,
dintre norii cimitirului de clipe dintre noi
şi promisiunile eternităţii ce le va înghiţi,
pentru totdeauna.


Am căutat înfrigurat de iubire,
adâncul cerului inimii tale,
dar simţeam că mă prăbuşesc,
în tinereţea zâmbetului tălpilor,
ce-mi întoarse urma,
sărutului speranţei zorilor de flori otrăvite,
ale viselor în care credeam cândva.

Nori negri î-mi îngreunau zborul,
spre pălmile îmbrăţişărilor,
încât întreg cerul dragostei noastre,
cădea peste mine strivindu-mă,
cu sângele de apus al amintirii,
în care simţeam că-mi înec,
întreaga mea voinţă.
Oricât încercam să mă înalţ,
în dorul ochilor tăi,
eram doborât de lacrimile de plumb ale norilor ,
ce-mi legau verigheta suferinţei,
de aripile iubirii noastre veştejite,
în zborul lor care credeau cândva,
în împlinirea cerului,
dintre mine şi eternitatea sufletului tău,
câzând pentru totdeauna pe ţărmul rece,
al lumii,
unde valurile dorului,
nu-şi mai regăsesc ţărmurile inimilor,
niciodată,
lume unde nu există aripi şi nici cer de iubiri sau cuvinte,
întrupate de Dumnezeu,
iubirii din noi,
ci doar penele frânte ale speranţelor,
care nu şi-au găsit niciodată aripile,
marilor lor iubiri.



“Poezie de Sorin Cerin”