Dragostea noastra a fost cam sucita, far de rost, c-a-nceput in primavara ca un bob da lacramioara si la urma a murit ca un plans inabusit.
Da eram noi amandoi, bibilica-bibiloi, cand ardea soarele-n toi, parca dase boala-n noi: gura ta, a de muiere, de dulceata si de miere, era arsita si boare, ma topia si-mi da racoare.
Iti pica vorba domoala ca descantecul de boala: lacrima erau, si stea, ochii tai de peruzea.
S-a ivit vreun domnisor care te-a vrajit usor, ori ti-a fost mintea nauca de te-a prins dorul de duca!
Au murit atuncea, toate.
Ceasul vechi la ce mai bate, cand in fiecare zi toate sunt cum n-ar mai fi!