La noi, pe pământ rusesc, nu există proşti; asta se ştie; prin asta ne şi deosebim de celelalte naţii.FCitat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre prostie
Esenţialul este viaţa, numai viaţa, calea veşnică, necurmată spre descoperirea vieţii, actul descoperirii ca atare şi nicidecum descoperirea în sine.FCitat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre prostie
Copilului poţi să-i spui tot, tot; întotdeauna m-a uimit cât de puţin cei mari, taţii şi chiar mamele, îşi cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici şi e prea devreme pentru ei să ştie ceva. Ce idee...FCitat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre prostie
N-aş putea să mă umilesc nici chiar într-un acces de orgoliu.FCitat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre prostie
Sinceritatea poate compensa deficienţa gustului, nu-i aşa?FCitat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre prostie
Laş e acela care se teme şi fuge, acela însă care se teme, dar nu fuge, nu este tocmai un laş.FCitat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre prostie
Nici clipita cea mai scurtă nu trebuie dispreţuită, iar uneori cinci minute valorează mai mult decât o comoară.FCitat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre prostie
Nu există un mijloc mai bun de îndreptare decât să te gândeşti cu pocăinţă la cele ce-ai săvârşit.FCitat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre prostie
Oamenii sunt făcuţi ca să se chinuiască unii pe alţii.FCitat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre prostie
Sentimentele oglindesc o trăsătură de caracter de mare profunzime.FCitat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre prostie
Atunci când născoceşti ceva, dacă ştii să strecori cu dibăcie şi un amănunt neobişnuit cu totul excentric, ceva ce se întâmplă foarte rar sau chiar niciodată, minciuna pare mult mai verosimilă.FCitat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre prostie
Da, fără îndoială, fusese un vis, un coşmar, o nebunie, şi totuşi era aici şi ceva adevărat, ceva chinuitor de real şi dureros de adevărat, ceva ce îndreptăţea acest vis, acest coşmar, această nebunie.FCitat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre prostie
Întotdeauna rănile se pot vindeca cu iubire şi iertare.FCitat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre prostie
Raţiunea este nenorocită. Prostia, dimpotrivă, este deschisă, sinceră.FCitat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre prostie