Dorinţa este un început de izbândă. Dar de la dorinţă până la realizare mai e nevoie şi de strădanie.M
Unii scriitori au scris ceea ce le-a dictat secolul în care au trăit, iar alţii - au dictat secolelor!M
Fără un bun păstor, poporul este o turmă împrăştiată, zăpăcită şi dezbinată, şi n-are sorţi de izbândă.M
Doi preşedinţi se lăudau Că au focoase nucleare, Iar proştii îi aplaudau Şi nu vedeau... Năpasta Mare!M
Viaţa-i o divină comedie, în care nepoftitul Michiduţă deseori îşi bagă coada acolo unde nu-i fierbe oala.M
Omul ca lăcusta va pustii Grădina Raiului de pe Pământ, apoi se va deplasa s-o caute şi pe cea din ceruri...M
Terorismul de azi este un război nedeclarat, dus pe furiş de partizanii naţionalişti, împotriva Globalizării.M
Primăvara Terra-i ca o mireasă, Vara – ca o nevastă, Toamna – ca o mamă, iar Iarna – ca o babă cu pleata-i dalbă.M
La carul Globalizării – Lebăda, Racul şi Ştiuca. Toţi trag în direcţii diferite, iar carul stă pe loc, ca în fabulă.M
Adam – prima păpuşă din lut a Creatorului, iar a doua – Eva, variantă perfectă, clonată din osul întâiului exemplar.M
Totu-i trecător, chiar şi Prezentul peste o Clipă va deveni Trecut, va rămâne Istorie, amintire plăcută sau neplăcută.M
Timpul preface mereu Prezentul (Clipa) în Trecut şi în Viitor. Călătorind prin Crugul Timpului revii la locul iniţial.M
Dintre toate invenţiile, cele mai importante pentru noi la ora actuală sunt telefonul mobil, computerul şi internetul.M
De regulă, oriunde ar fi, bădăranul îşi demonstrează superioritatea prin forţa fizică, iar gentlemanul – prin cea mentală.M
Dumnezeu, fireşte, nu ia mită, De la ai bisericii părtaşi, Doar că cei de jos, de la elită, Indulgenţe vând la-enoriaşi.M
Au fost mereu în trecut oameni buni şi răi, sunt şi în prezent, vor fi şi în viitor... Lumea n-o poţi schimba cu una, cu două.M
Timpul are trei feţe: prima priveşte în Trecut (înapoi), a doua – în Prezent (sub picioare), iar a treia – în Viitor (înainte).M
Universul – o enigmă pe care omenirea cu tot dinadinsul vrea s-o rezolve. Nu ştiu, îi va reuşi sau nu, dar încercarea vină n-are.M
Primul inventator a fost Dumnezeu. El a brevetat cuplul Adam şi Eva, datorită căruia azi avem mulţi inventatori în toate domeniile.M