
Citate de Mihai Eminescu, pagina 5
260 citate de Mihai Eminescu

În situaţiunea politică şi în condiţiunea civilă ce s-a croit familiei române prin noile legi se simte de toţi o stare de siluire şi o anomalie, cu toată organizaţiunea savantă a instituţiunilor, în toate raporturile sociale tradiţionale, încât am...
Citat de Mihai Eminescu despre politică, societate, lege, singurătate, lucruri, nimic
Popor românesc, mari învăţături îţi dă ţie această întâmplare! Dacă fii tăi ar fi fost uniţi totdeauna atunci şi pământul tău strămoşesc rămânea unul şi nedespărţit. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au dus la slăbiciune, te-au dus să-ţi...
Citat de Mihai Eminescu despre națiune, rușine, slăbiciune, pământ, ochi
E drept că pentru crearea unui om mare trebuieşte conlucrarea a doi factori, unul este acela al împrejurărilor, al doilea este caracterul şi inteligenţa persoanei istorice.
Citat de Mihai Eminescu despre onoare, caracter, inteligență

În locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opiniuni avem rivalităţi de ambiţii.
Citat de Mihai Eminescu despre politică, public
E timpul ca orice inima patriotica sa se miste la privelistea mizeriei generale produsa prin cupiditatea populatiei flotante a acestei tari. Precum facem deosebire între „român” si „strain”, am ajuns a face o deosebire între „român” si „rosu”. Ca...
Citat de Mihai Eminescu despre patriotism, stat, dușmani, credință, timp, inimă
Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernamânt. Oricare ar fi guvernul şi...
Citat de Mihai Eminescu despre politică, guvernare, principiu, religie, morală, public, timp, oameni, nimic, viață
Din momentul în care luptele de partid au degenerat în România în lupta pentru existenţa zilnică, din momentul în care mii de interese private sunt legate de finaţe sau de căderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatîrnarea politică a...
Citat de Mihai Eminescu despre politică, luptă, dispută, cădere, putere, interes, existență, țară, rău, timp
Nu oprim pe nimenea nici de a fi, nici de a se simţi român. Ceea ce contestăm, însă, e posibilitatea multora dintre aceştia de a deveni români, deocamdată. Aceasta e opera secolelor. Până ce însă vor fi cum sunt: până ce vor avea instincte de...
Citat de Mihai Eminescu despre patriotism, români, onestitate, posibilitate, adevăr, rușine, nume, muncă, timp, oameni
Demagogia la noi însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără tradiţii, fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au o tradiţie hotărâtă, un trecut hotărât.
Citat de Mihai Eminescu despre patriotism, tradiție, patrie, trecut, determinare, ură, timp

Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe stradă, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie.
Citat de Mihai Eminescu despre oameni, crimă, timp, viață

Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar.
Citat de Mihai Eminescu despre geniu, dumnezeu, amar, soare
Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi;...
Citat de Mihai Eminescu despre patriotism, lege, comerț, artă, națiune, literatură, spirit, bine, public, cuvânt
Este adevărat că guvernul în aceşti din urmă ani, mai mult decât în oricare altă epocă, a dobândit drepturi mai însemnate, o influenţă mai mare, prerogative mai considerabile; dar cu cât i-a crescut mai mult puterea cu atâta scăzut în proporţiune...
Citat de Mihai Eminescu despre politică, speranță, interes, influență, sentimente, putere, adevăr, oameni
Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimenide-a crede, e că politica ce se face azi în România şi dintr-o parte şi dintr-alta, e o politică necoaptă, căci pentru adevărata şi deplina înţelegere a instituţiilor noastre de azi ne trebuie o...
Citat de Mihai Eminescu despre țară, politică, înțelegere, lașitate, bine, morală, suflet, zi de naștere, lume
Noi avem trebuinţă, mai mult decât altădată şi decât oricare alt stat congener din Peninsula Balcanică, să stabilim un guvern naţional, serios şi tare, să ne punem în poziţiune de-a putea exercita o acţiune decisivă în politica orientală...
Citat de Mihai Eminescu despre patriotism, guvernare, acțiune, stat, politică
Exista doua natiuni deosebite in aceasta tara: una stoarsa si saracita alta imbuibata. Mita e-n stare sa patrunda orisiunde in tara aceasta, pentru mita captele cele mai de sus ale administratiei vand sangele si averea unuei generatii. Oamenii...
Citat de Mihai Eminescu despre patriotism, crimă, țară, vitalitate, bogăție, esențial, încredere, suferința, națiune, sânge
Moravurile publice, spiritul public la noi au luat o direcţiune foarte periculoasă şi partidul care ne guvernă de patru ani de zile a contribuit foarte mult a le altera. Dintr-un principiu tutelar, principiul egalităţii înaintea legii, s-a făcut o...
Citat de Mihai Eminescu despre politică, principiu, vulgaritate, nume, ipocrizie, public, toleranță, autoritate, uitare, spirit