Citate de Socrate, pagina 4
196 citate de Socrate
În copilărie fii modest, la adolescenţă fii temperat, când eşti adult fii corect şi la bătrâneţe fii prudent.
SCitat de Socrate despre prudență, modestie, adolescență, dreptate, bătrânețe, copilărie
O viaţă frumoasă şi utilă este aceea în care gândirea şi acţiunea se susţin neîncetat una pe cealaltă.
SCitat de Socrate despre cugetare, viață
Cea mai bună cale de a trăi în onoare în această lume este să fii ceea ce pretinzi că eşti.
SCitat de Socrate despre onoare, lume
În faţa zeilor şi a oamenilor cu judecată, patria este mai preţuită, mai sfântă, mai respectată decât mama, decât tata, decât toţi strămoşii. Pentru patrie, chiar când ne supără, trebuie să avem veneraţie, supunere şi îngrjire.
SCitat de Socrate despre patrie, respect, strămoși, sfinți, judecată, mamă, față
Cu cât ai nevoie de mai puţin, cu atât te apropii mai mult de zei.
SCitat de Socrate despre zei, nevoie
Rugăciunile noastre ar trebui să se compună din binecuvântări generale pentru că Dumnezeu ştie oricum mai bine decât noi ce anume e bine pentru noi.
SCitat de Socrate despre bine, dumnezeu
Căci nu din averi izvorăşte virtutea, ci din virtute izvorăsc şi averi şi toate celelalte bunuri omeneşti; pentru unul singur sau pentru o societate întreagă...
SCitat de Socrate despre virtute, societate, singurătate
Oamenii de rând trăiesc ca să mănânce şi să bea. Oamenii de valoare mănâncă şi beau ca să simtă că trăiesc.
SCitat de Socrate despre băutură, valoare, oameni
În momentul în care se află pe picior de egalitate cu bărbatul, o femeie devine şeful acestuia.
SCitat de Socrate despre egalitate, șefi, bărbat, femeie
Întăriţi trupul vostru prin muncă şi mintea voastră prin studii.
SCitat de Socrate despre minte, muncă
După ce se recunoaşte un bine? După aceea că respectă în chip desăvârşit natura.
SCitat de Socrate despre natură, bine
Cineva care este prejudiciat nu trebuie să întoarcă prejudiciul căci, sub niciun motiv, nu poate fi drept să faci o nedreptate; şi nu este drept să întorci un prejudiciu sau să faci un rău vreunui om, oricât de mult ai avut de suferit din pricina...
SCitat de Socrate despre prejudecată, nedreptate, suferință, rău
Pieptul lovindu-şi spunea cu asprime inimii sale: rabdă tu, inima mea, cândva şi mai mult îndurat-ai.
SCitat de Socrate despre inimă, zi de naștere

















