Cetatea Virtuţii este Cetatea Raţiunii Divine. Căci numai, instituind Raţiunea ca Normă a Fericirii, în cetate vor domni cei cu adevărat bogaţi, nu în bani, ci în ceea ce trebuie să fie bogat omul fericit: într-o viaţă bună şi raţională.Citat de Socrate despre adevăr
Căci dacă mă veţi ucide pe mine, nu veţi mai găsi lesne un alt om care, cu adevărat – chiar dacă ar părea o vorbă caraghioasă – să fie pus de Zeu pe lângă Cetate întocmai ca pe lângă un cal, mare şi de soi, dar care, din pricina mărimii, ar fi cam...Citat de Socrate despre adevăr
Un sistem moral bazat pe valori emoţionale relative e pur şi simplu o iluzie, un concept eminamente vulgar care nu conţine adevăr.Citat de Socrate despre adevăr
Dacă moartea este asemeni unei plecări de aici într-un alt loc şi dacă este adevărat, cum se spune, că toţi care au murit se află acolo, ce fericire este mai mare decât aceasta?Citat de Socrate despre adevăr
O, preabunule, tu care eşti atenian, din Cetatea cea mai mare şi mai vestită în înţelepciune şi putere, nu ţi-e oare ruşine că de bani te îngrijeşti, iar de cuget, de adevăr şi de suflet, ca să fie cât mai frumos, nu te înngrijeşti şi nu îţi pasă?Citat de Socrate despre adevăr