Citate de Zeno Sustac
13 citate de Zeno Sustac
Mediatorul este un arhitect al consensului, investit cu încrederea celor care nu mai au încredere unii în alţii.
ZCitat de Zeno Sustac despre încredere
Maturitatea nu ţine de vârstă, ci de ancorarea în realitatea în care trăim.
ZCitat de Zeno Sustac despre realitate, vârstă
Surprinderea nu este nimic altceva decât normalitatea privită dintr-o altă perspectivă decât cea proprie.
ZCitat de Zeno Sustac despre normalitate, viziune, nimic
Atunci când credem că suntem pe drumul cel bun, s-ar putea să avem dreptate, însă să ne îndreptăm în direcţia opusă.
ZCitat de Zeno Sustac despre dreptate
















