De-am umblat din loc în loc, ca omul fără noroc, am tot dat cu ochii-n foc şi-am trăit într-un mitoc, ca păduchele-n cojoc, şi-am fugit, neică de-acază, ca să duc viaţă bengoază, lângă una jarpaloază, cea mai tare în găoază şi stricată pân la oază; o fi fost ea ca agava da vorbea mai ha ca ştoarva, când o făcea pă Caiava pă Caiava şi suava. Of, de-al dracu ce eram furam calu dă la ham, furam roata dă la car şi sfinţii din sărindar, furam dă la cal nechezu dă făcea ca păcerezu, păcerezu-babarezu, mai dihai ca vinghirezu, furam iapă nărăvea dă nu stă apa pă ea, nu stă ochiu dă pungaş şi nici biciu dă geambaş. Am furat mânzu din iapă şi beleaua când se-adapă, am furat şi armăsariu ca să afle coropcariu că sânt mumă dă tâlhariu cu galbănii la şerpariu. Măiculiţă, umbră sacă, am furat eu cu Dodoacă, dihai mangla jarpalacă să-mi fac dulfă din fârfoacă ca s-o mângâi la bişboacă, şi să n-o mai dea pe pâră, când pe pâră, când pe hâră, zumbălai dă paciaură. Am furat, Doamne dă frig gaura dă la covrig, ca borfaşii din Avrig, care dorm pă pipirig, dă când stau cu dracii-n jug şi cu moartea la oblâng.Valeriu Armeanu
Citat de Valeriu Armeanu despre poezie, hoţi, sfinți, noroc, foc, umbră, apă, ochi, moarte, oameni.