Dovada faptului că am fost şi încă exist sunt cele câteva cicatrici de pe trup şi o urmă de bisturiu pe care nu mă sfiesc să v-o arat mai am câteva femei pe care le-am uitat definitiv de fapt nici nu ştiu dacă le-am...Citat de Teodor Dume despre tăcere, lacrimi, uitare, salariu, zi, dumnezeu, zi de naștere
Înainte de a-mi întâlni soțul, nu am căzut în dragoste, nu m-am îndrăgostit niciodată, deși am călcat de câteva ori în ea.Citat de Rita Rudner despre iubire, soț
Dragostea are toate răspunsurile, asta până când sex-ul aduce în discuție câteva întrebări bune.Citat de Edward A. Murphy despre iubire, întrebare, sex
Am scris câteva pagini sincere, restul este literaturizare, sunt epigonul meu, nimic mai mult.Citat de Valeriu Butulescu despre scriitori, sinceritate, scris, nimic
După revoluție mi-am actualizat câteva aforisme, am înlocuit sintagma “dracul știe” cu pioasa formulare “așa vrea Dumnezeu”.Citat de Valeriu Butulescu despre aforisme, diavol, revoluție, dumnezeu
M-a ajutat mult la nenorocire, împrumutându-mi câteva lacrimi.Citat de Valeriu Butulescu despre filozofie, lacrimi
Păstrați curățenia în apartamente, peste câteva secole vor veni după noi speologii.Citat de Vasile Ghica despre sfat
Și-a imaginat, oare, natura, că în numai câteva decenii va ajunge zdrențe.Citat de Vasile Ghica despre natură
Dintr-o epocă, arta alege câteva nume și un etc.Citat de Vasile Ghica despre artă, nume, artă fotografică
De cele mai multe ori, cateva cuvinte sunt destule, cele care ating doar sufletul si se retrag in tacere.Citat de Mariana Fulger despre cuvânt, tăcere, suflet
Viața un vis din care m-am trezit din când în când; m-am frecat câteva clipe la ochi și m-am culcat la loc. În acele clipe am fost față în față cu moartea.Citat de Mariana Fulger despre viață, vis, ochi, față, moarte
Spune-mi ceva vesel, spune-mi ca ai furat cateva nestemate din coroana vreunui rege smintit si acum iti citesti viitorul in ele.Citat de Mariana Fulger despre zâmbet, hoţi, viitor
Viața este foarte rapidă, îi face pe oameni să treacă de la cer la infern în câteva secunde.Citat de Paulo Coelho despre viață, cer, oameni
Intelectualitatea este o clica demna de dispret, din care, in cateva decenii, nu va mai ramane nici numele.Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre opinie, dispreț, nume
Privind lucrurile in ansamblu, cu cateva exceptii scandaloase, democratia a dat muncitorului de rand mai multa demnitate decat a avut el vreodata.Citat de Sinclair Lewis despre democrație, demnitate, lucruri
Romania cantatoare, o pupaza in Herastrau, trei privighetori in Cismigiu, sapte cuci in Sectorul Agricol Ilfov, complexate, cateva vrabiute ciripesc discret in provincie.Citat de Valeriu Butulescu
O crimă văzută la televizor te poate ajuta să scapi de toate antagonismele, iar dacă nu ai antagonisme, fii sigur că reclamele îți vor creea câteva.Citat de Alfred Hitchcock despre televiziune, publicitate, crimă, infractori, ajutor, siguranță