Caută în citate: cele, pagina 80
2691 citate
Un vânător trage un foc de armă într-o pădure, prada cade, iar el aleargă să o ridice. Dă cu cizma peste un muşuroi de furnici înalt de două picioare, le distruge acestora casa, le împrăştie până departe pe ele şi ouăle lor... Nici cele mai...
Citat de Stendhal despre vânători, obiecte, eternitate, distrugere, foc, acasă, casă, lucruri, moarte, viațăIată de ce, numai suveranul luminat şi generalul de valoare, care sunt în măsură să folosească drept agenţi persoanele cele mai inteligente, sunt siguri că realizează lucruri mari. Operaţiunile secrete sunt esenţiale în război; pe ele se bazează...
Citat de Sun Tzu despre inteligență, oameni, secret, armată, valoare, război, măsură, lucruri, artă, artă fotograficăNimic nu-şi are originea în sine, ci în acţiunile altui agent imediat. Aşadar, atunci când pentru prima dată pofta sau voinţa unui om se îndreaptă asupra unui lucru pentru care anterior nu nutrea nici poftă, nici voinţă, cauza acestei reorientări...
Citat de Thomas Hobbes despre voință, necesitate, origine, consecințe, îndoială, putere, lucruri, nimicIstoria scrisă de învăţaţii cărţilor e foarte bogată şi meşteşugită în înşirarea faptelor omeneşti şi mai întotdeauna crede că poate da şi fără frică şi fără îndoire de sine pricinile şi urmările acelor fapte, aşa că avem răspunsuri limpezi la...
Citat de Vasile Pârvan despre neprevăzut, oraș, cărți, țară, întrebare, amar, fapte, zi, frumusețe, război
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














