De ce ne excită mai mult femeile serioase decât cele frivole?Citat de Corneliu Vadim Tudor despre femeie
Mironosiţele sunt purtătoarele de mir, cele trei femei (Maria Magdalena, Maria lui Iacob şi Salomeea), care s-au dus să ungă trupul lui Iisus în mormânt.Citat de Corneliu Vadim Tudor
Prin rugăciune sunt îndeplinite mai multe lucruri decât cele la care visează această lume.Citat de Alfred Tennyson despre rugăciune, lucruri, lume
Aşa cum tiranul este ascultat şi poate domina mulţimile, nu pentru că mulţimea ştie, ci tocmai pentru că e neştiutoare şi oarbă, tot astfel, retorul, cel ce se foloseşte de topoi, poate convinge mulţimea de cele ce zice, fără ca acestea să fie...Citat de Apuleius
Trecutul şi viitorul sunt specii născute din timp, pe care noi, fără să ne dăm seama şi pe nedrept, le atribuim esenţei cele veşnice. Noi spunem despre aceasta: a fost, este, va fi; însă în realitate numai este se potriveşte pentru ea.Citat de Apuleius
În genere, în privinţa a ceea ce există un mai bine, există şi un cel mai bine. Iar dat fiind că între cele ce există, unul e mai bun decât celălalt, atunci există şi unul care e cel mai bun, acesta fiind divinul.Citat de Apuleius
Dictatura ia naştere în mod natural din democraţie, şi cele mai grave forme de tiranie şi sclavie din cea mai mare libertate.Citat de Apuleius
Socrate (către Charmides): Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm...Citat de Apuleius
Totuşi, dintre toate aceste ştiinţe, mai de folos sunt cele care se pun în slujba vieţii, adică a prostiei.Citat de Desiderius Erasmus Roterodamus
Fenomenele naturii, în special cele care intră în atenţia astronomului, sunt pentru a fi vizualizate, cu ochiul raţiunii şi experienţei.Citat de John Herschel despre atenție, rațiune, ochi
El (principele) nu trebuie să ia seama doar la dezordinile prezente, ci şi la cele viitoare şi pe acestea să le preîntâmpine folosind întreaga lui pricepere, căci atunci când prevezi un lucru cu mult înainte, este uşor să intervii; dacă însă...Citat de Niccolo Machiavelli despre boală, timp
În satul cu cele mai frumoase fete din lume domnilor în fine fericirea şi-a găsit un numeCitat de Costel Zăgan despre nume, frumusețe, fericire, lume
Frumuseţea nu-i indecentă niciodată, ipocrizia, de cele mai multe ori.Citat de Costel Zăgan despre ipocrizie, frumusețe
Nu orice tăcere poartă urmele rănilor mele; doar cele care m-au rănit!Citat de Costel Zăgan despre tăcere
Sânii femeii: cele mai fatale sfere de influenţă din lume.Citat de Costel Zăgan despre influență, lume