Tot ceea ce poţi înţelege este doar efemerul trecător, tot ceea ce eşti este dinaintea oricărei înţelegeri, eternul Nepieritor! A te afla pe tine însuţi este apogeul iubirii non-duale!ACitat de Atmaji Maharaj
Când vedem cu adevărat Simplitatea a ceea ce suntem realizăm că gândul nu ne poate atinge în veci, că tot ceea ce ştim despre noi vine din afara noastră şi e doar minciună dătătoare de suferinţă.ACitat de Atmaji Maharaj
Nu ar trebui să fii prea mândru/mândră de acest corp. Ceea ce gândul fals numeşte corpul meu e doar viitorul îngrăşământ agricol, aşa că află-l pe cel care vede corpul, EL nu se află în corp.ACitat de Atmaji Maharaj
Toate păpuşile de ceară vor să urce sus pentru a cunoaşte flacăra, dar câte din ele ştiu că vor fi mistuite în focul căutării? Doar când iubirea mea a fost totală, eu m-am pierdut pe mine, Doamne, în Tine!ACitat de Atmaji Maharaj
Nu-ţi poţi crea realitatea, după cum nu o poţi distruge, poţi doar recunoaşte cine şi ce eşti tu şi atunci mintea va înceta să-ţi mai vândă realitatea ei, care oricât de fabuloasă ar fi, e plină de suferinţă.ACitat de Atmaji Maharaj
Priveşte neostenit, neîncetat asupra celui care vede, gândurile, stările, emoţiile, experienţele, asupra minţii ca întreg. Fă-o până vei trece complet dincolo de minte. Aici, pe tărâmul veşniciei, eşti doar tu, Infinitul.ACitat de Atmaji Maharaj
Dacă în trinitate par că există trei, de fapt patru cu tot cu Sfânta Marie, în fapt nu există nimic, nici măcar zero. Întreaga religie e doar un balon plin de închipuiri deşarte, exact chipuri cioplite pe care ea te invită să nu le ai.ACitat de Atmaji Maharaj
Nu există căi pentru adevăr, există căi doar pentru minciună şi căile pentru minciună sunt interminabile, iar Adevărul este veşnic Aici, în tine ca Tine. E foarte simplu. E foarte, foarte simplu! Nu există Nimic mai simplu ca Adevărul.ACitat de Atmaji Maharaj
Tu mă întrebi despre vreo practică, dar oare despre ce practică am putea vorbi, pentru că atunci când vine vorba despre Dumnezeu mintea oboseşte şi se plictiseşte prima? Orice practică pentru A-Fi doar te va rătăci în falsul şi ego-ticul a face!ACitat de Atmaji Maharaj
Draga mea, în a fi conştient nu e nici un fel de realizare, - e doar mintea obsedată de control mascat în înţelegere - dar în A-Fi este întreaga ta eternitate. Recunoaşte-l pe acest A-Fi şi nu şatra ţigănească de gânduri care apar în el şi vei fi...ACitat de Atmaji Maharaj
Atâta timp cât crezi că Adevărul este la sfârşitul căutării, oare tu eşti plecat cu gândul după el, sau eşti Aici? Pentru că Adevărul care nu e Aici nu va fi nici la capătul unei căutări. Doar fii Aici fără să cari cu tine un eu-căutător şi vei...ACitat de Atmaji Maharaj
Ca să faci uz de minte pentru aţi recunoaşte starea ta ultimă, este ca şi cum ai face uz de armă pretinzând că eşti complet nonviolent. Poate zgomotul să cunoască Pacea sau el ar trebui doar să înceteze şi astfel natural Pacea se va revela ca...ACitat de Atmaji Maharaj
Tu crezi că l-ai văzut pe Dumnezeu, pe Isus, că ai experienţe holotropice, spirituale, stări model, rugăciuni, meditaţii, etc, etc. Atâta timp cât te crezi un experimentator chiar şi spiritual, te afli în competiţie, nu în Întreg. Toate...ACitat de Atmaji Maharaj
Exact aşa eşti şi tu. Când îi permiţi Conştiinţei să te îmbrăţişeze eşti exact ca puiul în cuib de rândunică. Totul este sacru. Doar reîntoarce-te şi fii aidoma acestor pui de rândunică: Fii Eu sunt neasociat cu nimic din ce îţi vinde mintea şi...ACitat de Atmaji Maharaj
Reîntoarce-te înapoi în timp, înainte ca mintea ta să fi apărut, aceasta este starea perfectă de non-dualitate sau Eu-Sunt! Doar în momentul în care Eu-Sunt-ul din tine s-a asociat cu mintea a apărut dualitatea şi lumea rătăcirii, inerentă ei....ACitat de Atmaji Maharaj
Noi nu realizăm că nu putem conştientiza Sinele, pentru că tu cel care conştientizezi Sinele, trebuie să fii deasupra Sinelui, nu-i aşa? Ori tu eşti Sinele şi toate eforturile minţii de a-l prinde cu gândul, limitarea conştientizării, prin...ACitat de Atmaji Maharaj
Încearcă mai întâi Libertatea de orice valoare, aceasta este cea mai înaltă valoare. Doar aceasta poate fi valoarea întregului, aceea de a nu se asocia, de a fi liber de orice valoare a minţii separatistă şi generatoare inevitabil de conflict şi...ACitat de Atmaji Maharaj
Odată ce încetezi să mai slujeşti ca Sisif la gând, reîncepe în tine adevărata fericire pe care o aveai la vârsta prunciei. Susţin că atâta timp cât eşti angajatul gândului pe viaţă, te afli în sclavie şi nici măcar nu poţi bănui asta, pentru...ACitat de Atmaji Maharaj
Renunţă un pic la gândul din capul tău, rămâi deconectat ca simplă fiinţare, prezenţă sau Eu-Sunt şi vei realiza fulgerător că ai dat jos din spinare cea mai sufocantă povara. Doar gândul din capul tău te-a făcut sclavul acestei lumi şi fricilor...ACitat de Atmaji Maharaj
Oare de ce oamenii şi cu atât mai mult bătrânii, plini de înţelepciune, nu ştiu să-şi petreacă singurătatea, ascultând şi fiind Singurătatea şi Tăcerea Tainică, dar atât de inimoasă a lui Dumnezeu, care oricum noi o suntem şi o vom fi întreaga...ACitat de Atmaji Maharaj