Reproducerea omenirii este o mare minune şi un mister. Dacă Dumnezeu m-ar fi consultat în această problemă, eu L-aş fi sfătuit să continue generarea de specii formându-le din argilă.Citat de Martin Luther despre minune, mister, probleme, dumnezeu
Victor Frankenstein: Învaţă de la mine, dacă nu din sfaturile mele, măcar din exemplul meu, cât de periculoasă este cunoaşterea şi cu cât este mai fericit omul care crede că oraşul său este lumea întreagă, decât cel care aspiră să devină mai mare...Citat de Mary Shelley despre exemplu, oraș, cunoaștere, învățătură, fericire, natură, lume, oameni
După un surghiun de doi ani revedeam Berlinul. Am de Berlin mare slăbiciune; nici împrejurări foarte triste nu m-au împiedicat să-l revăd cu plăcere. L-am regăsit cum îl lăsasem: tot numai flori. Aşa frumos chiar ca în acel început de iunie nu-mi...Citat de Mateiu Caragiale despre slăbiciune, flori, grădină, plăcere, început, frumusețe
Cei care se ocupă de cercetarea faptelor omului, nu întâmpină dificultate mai mare decât să le lege la un loc şi să le analizeze în aceeaşi lumină.Citat de Michel Montaigne despre dificultăţi, lege, lumină
Nu există consolare mai mare în urma pierderii prietenilor noştri decât cea adusă de conştiinţa de a nu fi uitat să le spui ceva şi de a fi fost între tine şi ei o deplină înţelegere.Citat de Michel Montaigne despre consolare, înțelegere, uitare, conștiință
Inima şi viaţa unui mare împărat triumfător nu constituie mai mult decât micul dejun pentru un viermişor.Citat de Michel Montaigne despre inimă, viață
Pe bună dreptate se face mare deosebire între greşelile provenind din slăbiciunea noastră şi cele care izvorăsc din răutatea noastră.Citat de Michel Montaigne despre slăbiciune, răutate, greșeală, dreptate
Cel mai mare lucru din lume este să te cunoşti că eşti tu însuţi.Citat de Michel Montaigne despre lume
Nu găsesc că este mare lucru să te mulţumeşti cu o situaţie de mijloc şi să fugi de măriri.Citat de Michel Montaigne
Ştiinţa este o mare podoabă şi o unealtă care te slujeşte minunat.Citat de Michel Montaigne despre unelte, știință
Necazul cel mai mare e că dorinţele noastre reînvie necontenit.Citat de Michel Montaigne despre dorință
Cea mai mare parte din ştiinţa noastră e mai mică decât neştiinţa.Citat de Michel Montaigne despre știință
Vreau idei care să pătrundă cu forţa acolo unde este îndoiala mai mare.Citat de Michel Montaigne despre îndoială, forță
Este o mare greşeală ca filosofia să le fie prezentată copiilor ca inaccesibilă.Citat de Michel Montaigne despre filozofie, greșeală
E dovadă de mare prostie ca să îţi întuneci propria lumină pentru una de împrumut.Citat de Michel Montaigne despre împrumut, prostie, lumină
Dacă mi s-ar părea că sunt perfect de bun şi de înţelept, aş striga-o în gura mare.Citat de Michel Montaigne despre perfecţiune, înțelepciune
Sufletele cele mai alese îşi fac din întreţinerea gândurilor răsplata cea mai mare.Citat de Michel Montaigne despre suflet
Dovedeşti o mare prostie să crezi în toate aparenţele dincolo de care nu poţi pătrunde.Citat de Michel Montaigne despre prostie
Gustul celor bune şi al celor rele depinde în mare măsură de opinia ce-o avem în privinţa lor.Citat de Michel Montaigne despre opinie, măsură
Există nu ştiu ce dulceaţă firească în a te auzi lăudat, dar noi punem prea mare accent pe ea.Citat de Michel Montaigne