Să nu vie florile vieţii tale nici prea curând, că le prinde frigul şi nici prea târziu, căci nu li se vor coace roadele.Citat de Nicolae Iorga despre flori, viață
O ţară nu se poate clădi nici pe cel mai netăgăduit avânt al unui suflet genial, care urmăreşte cu mândrie soborul aripelor sale puternice, şi încă mai puţin pe mărăcinii împleticiţi ai dibăciei politice, ci numai pe nemişcata piatră de temelie a...Citat de Nicolae Iorga despre patrie, mândrie, pietre, suflet, țară
Cum, pe continent, când se va crea sintesa în care să intre disciplina francesă, adânca analisă germană şi sentimentalismul slav, când vor colabora cele trei mari rase europene: latină, germană şi slavă, Europa va avea o astfel de literatură cum...Citat de Nicolae Iorga despre literatură, lume
Roma taie ritmice valuri potolite supt un clar cer de Ianuar în margenea coastei italiene. Îndată după ieşirea din îmbrăţişarea largului port genoves încununat de cel mai impunător front de palate, coasta se presintă înaltă, aspră, stâncoasă, în...Citat de Nicolae Iorga despre cer
Şi în viaţa omenească sunt focuri care distrug şi focuri care purifică.Citat de Nicolae Iorga despre foc, viață
Au însemnătate culturală, morală pentru un popor, nu cei care au luat diploma de patru clase primare, de opt clase de liceu, de patru, cinci ani de la Facultate, ci numai acei care, din cunoaşterea semnelor scrisului, din stăpânirea puterii...Citat de Nicolae Iorga despre cunoaștere, morală, cărți, suflet
Sunt suflete a căror viaţă n-are o primăvară; ele sunt rareori fecunde.Citat de Nicolae Iorga despre suflet, primăvară, viață
Dar preotul de la Sibiu mai are o sumedenie de cărţi din care se vede clar că darul lui Dumnezeu a fost din belşug revărsat peste inima acestui minunat slujitor al Lui... Le recomandăm călduros pe toate... Numele preotului e bine să fie pus la...Citat de Nicolae Iorga despre cadouri, inimă, nume, cărți, dumnezeu, bine
La uşa dreptăţii să păzească mila, dar să nu stea în scaunul de judecată.Citat de Nicolae Iorga despre milă, judecată, stele
Predica fariseului: crede tu ce nu cred eu, fiindcă sunt atâţia care trebuie să creadă.Citat de Nicolae Iorga
Cel ce aude glasurile ce nu se aud şi tâlcuieşte lucrurile ce nu se înţeleg, acela e poetul.Citat de Nicolae Iorga despre lucruri
Săgeata adevărului se înfinge în tine, minciuna ce ţi s-a aruncat cade în noroi la picioarele tale.Citat de Nicolae Iorga despre adevăr, minciună
Sunt unii scriitori care scriu spre a-şi lămuri gândul şi alţii care încep după ce şi l-au lămurit.Citat de Nicolae Iorga despre scriitori
Semănaţi şi pe piatră. Va trimite Dumnezeu o adiere de vânt care va duce sămânţa în pământul cel bun.Citat de Nicolae Iorga
Educaţia, de cele mai multe ori, e numai pojghiţa sub care se desfăşoara în linişte, cu încetul, firea cea adevărată.Citat de Nicolae Iorga despre educație, liniște