Chiar dacă o lume întreagă spune ceva îndoielnic sau fals, asta nu înseamnă că e şi adevărat.Citat de Nicolae Mareș despre adevăr, lume
Dacă în lupta dusă de rău şi de bine n-ar fi câştigat Binele, am fi rămas în epoca de piatră.Citat de Nicolae Mareș despre bine, pietre, luptă, rău
Ultima sută de metri e cea mai lungă etapă: pe ultimul drum ajungi să înţelegi mai bine totul.Citat de Nicolae Mareș despre bine
Dacă începi ziua cu: Îţi mulţumesc, Doamne! , şi o termini cu acelaşi gând, n-ai trăit degeaba.Citat de Nicolae Mareș despre salariu, zi, zi de naștere
Nu cunosc psihologul care să fi cercetat spaţiul interuman intervenit în procesul cunoaşterii.Citat de Nicolae Mareș
Nu-i cereţi minciunii să vă dea soluţii. Nici din greşală nu vi le-ar putea da pe cele corecte.Citat de Nicolae Mareș
După ce ies din spital, majoritatea pacienţilor preferă moartea naturală şi nu pe cea asistată.Citat de Nicolae Mareș despre moarte
Înainte de toate vinul e fericire şi sănătate. O spun mai mult viticultorii decât consumatorii.Citat de Nicolae Mareș despre sănătate, vin, fericire
Până nu înveţi arta războiului direct de la cel cu care te războieşti definitiv nu-l cucereşti.Citat de Nicolae Mareș despre artă, artă fotografică
Bătălia dintre generaţii n-a fost niciodată de bătrâni câştigată. Pe-aceasta tineretul mizează.Citat de Nicolae Mareș
Prin destrămare, imperiile s-au lichidat; nici-unul n-a mai înviat. Aviz revizioniştilor de azi.Citat de Nicolae Mareș
N-am avut noroc, am bătut doar în uşi zăvorâte. Până la urmă am rămas doar cu ceea ce am învăţat.Citat de Nicolae Mareș despre noroc
Unii spun că râsul este molipsitor. Dacă cercetezi cu atenţie, nu mai puţin molipsitor e plânsul.Citat de Nicolae Mareș despre râs, atenție
Care pedeapsă-i mai suportabilă pentru ţapii ispăşitori? Tăiatul coarnelor sau retezatul capului?Citat de Nicolae Mareș despre pedeapsă
La noi ca la nimenea! Cea mai mare injurie adusă de români ţării lor aparţine conducătorilor lor.Citat de Nicolae Mareș despre români
De ce atâta cheluială la americani pentru a afla dacă planetele sunt moarte? Vor să le dea viaţă?Citat de Nicolae Mareș despre americani, moarte, viață
Unii ochi te văd mare, alţii mic. Pentru a se cunoaşte realitatea s-a inventat cuvântul: relativ.Citat de Nicolae Mareș
Când îţi ieşi din fire (din Eul tău) dai de o altă belea. Că e bună sau că e rea - asta-i altceva.Citat de Nicolae Mareș
Cred idioţii că ei deţin monopolul deşteptăciunii şi atractivităţii; cum să se mai îndrepte lumea?Citat de Nicolae Mareș despre prostie, lume
Pe măsură ce îmbătrânesc, tot mai mult în noroc cred. De ce în tinereţe nu credeam deloc în noroc?Citat de Nicolae Mareș despre noroc, tinerețe, măsură