Ocolul lumii fu comentat, discutat, disecat cu atâta înflăcărare, de parcă ar fi fost vorba de o nouă afacere a Alabamei. Unii erau de partea lui Phileas Fogg, alţii – şi aceştia formară în curând o considerabilă majoritate – se pronunţară...Citat de Jules Verne despre afacere, determinare, lume, zi, timp
Exemplul bun se intoarce printr-un ocol la cel care-l da, dupa cum exemplele rele cad asupra autorilor, si nici o compatimire nu exista pentru aceia care sufera nedreptati, pe care facandu-le, au aratat ca se pot intampla.Citat de Seneca despre exemplu, suferință
Primăvara Ceasul fagilor a venit înapoi. Toţi fagii au costume noi, Eftine, fragede, verzi, Numai să le desmierzi. Parca e vorba de nu ştiu ce protocol În marele pădurii ocol, Până şi mărăcinii şi fragii Şi-au pregătit nădragii....Citat de Ion Pena despre poezie, primăvară, dumnezeu
Încolo, aşa era peste tot odaia de primire, iar tot la fel se înfăţişa şi cea din uliţa Nemţilor-cu-coadă, cu mica osebire că în păreţii ei se află un ocol de firide, cu perdele de borangic cusute în mătăsuri şi fluturi, prin crăpătura căror se...Citat de Alexandru Macedonski despre națiune, minune, pietre, cărți, acasă, casă
Scuturându-şi aripile, vulturul făcu un ocol larg, suind şi scoborând prin aer. Apoi i se păru că ceva flutură mai jos, ceva mic, prea neînsemnat ca să îndrăznească să se suie până la el: se repezi şi, in ciocul gata să frângă, prinse o pană...Citat de Emil Garleanu
Sosi primăvara: pomul înflori mai frumos şi legă mai mult decât altădată. Împăratul se veseli de frumuseţea florilor şi de mulţimea roadelor sale, dară când se gândea că nici în anul acesta n-o să aibă parte de merele lui cele aurite, se căia că...Citat de Petre Ispirescu
Aruncâdu-se porumbelul în văzduh, acesta ocoli pe dasupra lumii şi veni de se puse drept pe capul băiatului celui mare. Fiii de împăraţi şi de boieri, cari veniseră cu gând d-a fi aleşi, începură a striga că nu se poate, e greşeală, nu e bun de...Citat de Petre Ispirescu
Intră în pădure. Nu se uita nici la iarba cea verde şi frumoasă ce-i mângâia picioarele, nu voia să asculte nici la păsărelele ce ciripeau de te asurzea, nu căuta nici la floricelele ce se ascundeau prin desişurile crângurilor, ci mergea dibuind...Citat de Petre Ispirescu
Dacă doreşti aceasta, fie mi-oi întrerupe cântecul. Dacă îţi face inima să bată mi-oi ascunde ochii de faţa ta. Dacă deodată-n umblet te împiedic păşi-voi mai alături, pe-altă cale. Dacă te stânjenesc la împletirea florilor...Citat de Rabindranath Tagore despre apă, ochi, inimă, față
Toţi scriitorii care au vorbit despre închisoare fără să fi trecut prin ea s-au simţit obligaţi să-şi arate simpatia faţă de deţinuţi şi să blesteme închisoarea. Eu am stat acolo mult timp, acolo mi-am făurit sufletul şi pot spune fără ocol:...Citat de Aleksandr Solzhenitsyn
După cartea Pas cu pas, A venit cu Primul pas. Sigur, fără vrun ocol, Va urma un... Pas în gol.GCitat de George Budoi despre cărți, siguranță
Paradoxal, dar o idee Tot mereu îmi dă ocol. Cum poate-un înger de femeie Să fie noaptea... dracul gol!ICitat de Ioan Craciun Petrisan despre diavol, îngeri, idee, noapte, epigramă, femeie
Pentru fiecare eşec, există un set de acţiuni alternative. Trebuie doar să le descoperiţi. Când întâlniţi un obstacol, faceţi un ocol.Citat de Mary Kay Ash despre obstacole, acțiune, eșec
Obstacolele nu ţi se opun, ci mai degrabă te redirecţionează încet. Este important să nu vezi ceea ce ţi se opune ca inamic. Poate fi adeseori cel mai bun prieten al tău, trimiţându-te spre un ocol care te duce departe de ceea ce ar fi putut fi...Citat de Neale Donald Walsch despre obstacole, dușmani, prietenie
Dă-ţi dragoste ţie însuţi şi include-i şi pe ceilalţi în această iubire. Dacă nu doresc să fie incluşi, lasă-i să plece. Nu ai nimic de pierdut. Nu ai nevoie de un alt ocol, de o altă călătorie inutilă.PCitat de Paul Ferrini