O, cer senin, tu nu eşti zeu, dar poţi să te cobori în noi cu-aliură înzeită tu eşti ocean fără de fund murmurând înseninări, sau eşti cineva care vrei să ne încurajezi zborurile şi să ne-nalţi mai presus decât tine; tu, pasăre...Citat de Cristian Petru Balan despre lacrimi, cer, zbor, zei, cugetare, muzică, suflet, față
Toată lumea se îndreaptă spre a ajunge un singur caz. O încurcătură generală. Nu poţi spune: Într-o casă s-a stricat puţin fereastra, sau altceva, să o repar. Toată casa este în dezordine. S-a stricat tot satul. Situaţia a scapat de sub control,...PCitat de Paisie Aghioritul
Atunci când celălalt este mânios, orice i-ai spune, nu poţi face nimic. Este mai bine ca în clipa aceea să taci şi să te rogi.PCitat de Paisie Aghioritul
Există asigurare mai mare decât încrederea în Dumnezeu? Atunci când omul se încredinţează pe sine lui Dumnezeu, primeşte mereu de la Dumnezeu benzină super, iar automobilul său duhovnicesc nu se opreşte niciodată, ci aleargă mereu. Pe cât poţi, ia...PCitat de Paisie Aghioritul
Am să-ţi povestesc o întâmplare pe care am auzit-o. Odată, un om simplu Îl ruga pe Dumnezeu să-i arate cum este Raiul şi iadul. Aşadar într-o noapte a auzit o voce în somn spunându-i: Vino să-ţi arăt iadul!. Şi îndată s-a aflat într-o încăpere în...PCitat de Paisie Aghioritul
Pe cât poţi, să umbli smerit. Tot ceea ce faci, să faci cu sârguinţă, pentru Hristos, iar nu pentru a plăcea oamenilor sau din slavă deşartă, ca să auzi bravo de la oameni.PCitat de Paisie Aghioritul
Ascultaţi, atunci când celălalt este mânios, orice i-ai spune nu poţi face nimic. Este mai bine ca în clipa aceea să taci şi să te rogi. Prin rugăciune acela se va calma, se va linişti şi după aceea te vei putea înţelege cu el. Uită-te şi la...PCitat de Paisie Aghioritul
A visa să devii ceea ce poţi fi, trebuie să îţi fie scopul în viaţă.Citat de Cynthia Ozick despre vis
Dacă ai o credinţă sau o religie, asta e bine. Dar poţi supravieţui şi fără ea.TCitat de Tenzin Gyatso despre supraviețuire, religie, credință, bine
Atunci când eşti nemulţumit, îţi doreşti întotdeauna mai mult, şi mai mult. Dorinţa ta nu poate fi nicicând satisfăcută. Însă, atunci când practici autosatisfacţia, îţi poţi spune ţie însuţi: Ah, da, am deja tot ce am nevoie.TCitat de Tenzin Gyatso despre dorință, nevoie
Judecă succesul tău prin ceea ce trebuie să renunţi ca să poţi obţine.TCitat de Tenzin Gyatso despre succes
Ţelul nostru principal în viaţă este să-i ajutăm pe alţii. Şi, dacă nu poţi să-i ajuţi, cel puţin nu îi răni.TCitat de Tenzin Gyatso
Prin conştientizarea propriului potenţial şi încrederea în propriile tale abilităţi, poţi construi o lume mai bună.TCitat de Tenzin Gyatso despre încredere, lume
Modalitatea cea mai bună de a te pregăti pentru ziua de mâine este strădania, plină de inteligenţă şi entuziam, de a-ţi îndeplini superb munca astăzi. Numai aşa te poţi pregăti pentru viitor.Citat de Dale Carnegie despre viitor, inteligență, salariu, zi, muncă, zi de naștere
Foloseşte metoda cuvintelor calde, bune, prietenoase. Cu blândeţe îi poţi conduce pe interocutori mai uşor în direcţia dorită.Citat de Dale Carnegie
Fii sincer, nu promite ceea ce nu poţi oferi. Nu te gândi la propriul profit ci concentrează-te asupra binelui celuilalt.Citat de Dale Carnegie despre secret, sinceritate, succes
Atunci când doreşti să convingi pe cineva să facă ceva, gândeşte-te bine înainte pentru a afla cum poţi trezi în acea persoană dorinţa de a face acel lucru.Citat de Dale Carnegie despre secret, succes, dorință, bine