Caută în citate: totul, pagina 47
1951 citate
Noaptea totul capătă forma şi aspectul său adevărat. Aşa cum numai noaptea distingem stelele pe cer, tot aşa vedem pe pământ multe lucruri pe care nu le vedem ziua.
Citat de Selma Lagerlof despre noapte, stele, salariu, zi, cer, pământ, zi de naștere, lucruri, adevărDupă cum o existenţă de nouă luni petrecute în pântecele mamei ne pregăteşte nu pentru ea însăşi, ci pentru o existenţă ulterioară, într-o lume căreia îi suntem încredinţaţi de îndată ce suntem capabili să respirăm şi să supravieţuim independenţi,...
Citat de Seneca despre zi de naștere, naștere, circumstanțe, existență, salariu, zi, eternitate, bătrânețe, lume, viațăToate bunurile care sunt supuse sorţii devin rodnice şi plăcute dacă cel ce le ţine în stăpânire se are şi pe sine în stăpânire şi nu este în voia lucrurilor. Este o greşeală, să te gândeşti că soarta te lasă să ai ceva bun ori ceva rău: ea ne dă...
Citat de Seneca despre rău, fericire, destin, dificultăţi, curaj, greșeală, spirit, puritate, bine, lucruriBunul Dumnezeu mi-a dat harul să nu cunosc lumea decât pentru a o dispreţui şi a mă îndepărta de ea... Înţelepciunea are multă dreptate când spune că farmecul plăcerilor lumii seduce chiar şi spiritul îndepărtat de rău... şi observ că totul sub...
Citat de Saint Thérèse of Lisieux despre tristețe, spirit, farmec, bunul simț, sărăcie, lume, înțelepciune, dreptate, soare, istorieSe pretinde însă că fiecare din noi, sub o formă sau alta, se comportă ca un paranoic, corectează cu ajutorul visului acele elemente ale lumii care sunt de netolerat, ca apoi să insereze himere în realitate. Acest caz capătă o importanţă cu totul...
Citat de Sigmund Freud despre ajutor, comportament, civilizație, iluzie, numere, realitate, căutare, lume, fericire, oameni
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














