În natură nu există numai frumos: urâtul există alături de frumos, diformul alături de graţie, grotescul este reversul sublimului, răul - al binelui, umbra - a luminii.Citat de Victor Hugo despre grație, frumusețe, rău, umbră, natură
România! Da, îmi imaginez foarte bine; un steag care are la mijloc Roma şi în jur numai raze.Citat de Victor Hugo despre bine
Noi spunem că sclavagismul a dispărut din civilizaţia europeană, dar asta nu este adevărat. Sclavagismul încă există, dar e aplicat numai femeilor şi se cheamă prostituţie.Citat de Victor Hugo despre civilizație, adevăr
Omul nu trăieşte numai pentru a fi fericit, ci ca să facă lucruri măreţe pentru umanitate.Citat de Vincent van Gogh despre fericire, lucruri, oameni
Ne îndeletnicim cu o artă prin care creăm lucrări valabile nu numai pentru timpurile noastre, ci care pot fi continuate de cei ce vor veni după noi... În viitor va exista o artă care va trebui să fie atât de frumoasă, atât de tânără, încât chiar...Citat de Vincent van Gogh despre tinerețe, artă, artă fotografică, viitor
Proştii admiră orice în opera unui autor celebru. Eu nu citesc decât pentru mine; îmi place numai ce-mi foloseşte.Citat de François-Marie Arouet de Voltaire despre optimism, admirație, prostie
Dumnezeu ne-a oferit drept cadou viaţa şi numai de noi depinde să ne oferim darul de a trăi bine.Citat de François-Marie Arouet de Voltaire despre cadouri, dumnezeu, bine, viață
Necazurile noastre cele mai mari sunt numai rodul lăcomiei noastre fără margini.Citat de François-Marie Arouet de Voltaire
Trebuie să recunoaştem că Dumnezeu a făcut femeile frumoase numai pentru ca să îmblânzească oamenii.Citat de François-Marie Arouet de Voltaire despre frumusețe, femeie, oameni, dumnezeu
Trăirii îi datorăm respect, însă morţii îi suntem datori numai cu adevărul.Citat de François-Marie Arouet de Voltaire despre respect, moarte, adevăr
Unei celebrităţi îi este-admis Să scrie-o piesă-aşa cum mi-ai trimis. Dar tu eşti anonim, deci se impune Să dai pe piaţă numai piese... bune.Citat de François-Marie Arouet de Voltaire despre celebritate, lume
Nu eşti lipsit de inimă sau de sentimente atunci când refuzi să compătimeşti săracii, să studiezi şi să citeşti despre sărăcie, să gândeşti sau să vorbeşti despre ea, să asculţi pe alţii care numai despre asta vorbesc.Citat de Wallace Wattles
Într-o casă mică, păstrez, agăţate, tablourile; nu e o casă aşezată. E rotundă; numai câţiva centimetri sunt dintr-o parte în alta. Şi totuşi, e loc pentru toate splendorile lumii, pentru toate amintirile! Aici, sunt imagini ale vieţii,...Citat de Walt Whitman despre acasă, casă, amintire, moarte, lume, viață
Mama este cel mai apropiat prieten pe care-l avem atunci când încercările, grele şi surprinzătoare, cad asupra noastră; când nenorocirile iau locul prosperităţii; când prietenii care s-au bucurat alături de noi, în momentele strălucirii noastre,...Citat de Washington Irving despre prietenie, probleme, pace, bunătate, mamă, clipă