Caută în citate: omenire, pagina 137
7562 citate
Astronomia este probabil ştiinţa ale cărei descoperiri datorează cel mai puţin norocului, şansei, şi în care înţelegerea umană apare în întreaga sa măreţie şi prin ea omul învaţă cel mai bine cât de mic este.
Citat de Georg Christoph Lichtenberg despre măreție, înțelegere, posibilitate, știință, învățătură, oameni, bineOmul este un animal de turmă şi e astfel mult mai mult în mintea sa decât în corpul lui. O regulă de aur: judecă oamenii nu după părerile lor, ci după modul în care părerile lor i-au transformat.
Citat de Georg Christoph Lichtenberg despre schimbare, corp, reguli, animale, animale de companie, oameni, minteOmul, care trăieşte în trei planuri deosebite, în trecut, în prezent şi în viitor, poate să fie nefericit dacă unul din ele nu însemnează nimic. Ba pe deasupra, religia a mai adăugat un al patrulea – veşnicia.
Citat de Georg Christoph Lichtenberg despre nefericire, religie, prezent, viitor, trecut, oameni, nimicUnii se chinuiesc toată viaţa, studiază până când ajung frigizi şi impotenţi, evoluţia ideilor unui scriitor. Recunosc, a fost nevoie ca omul să muncească o viaţă întreagă spre a-şi dezvolta sistemul şi a-l curăţa de urmele de murdărie lăsate în...
Citat de Georg Christoph Lichtenberg despre chibzuință, evoluție, nevoie, scriitori, bani, istorie, viață, oameni
Citat de 














