Mă întrebi care este sensul sau scopul vieţii. Pot răspunde numai cu o altă întrebare: crezi oare că noi suntem destul de înţelepţi ca să citim ce e în mintea lui Dumnezeu?Citat de Freeman Dyson despre întrebare, înțelepciune, scop, sens, minte, viață, dumnezeu
Dacă am avea o metodă fiabilă pentru a eticheta jucăriile noastre ca bune şi/sau rele, ar fi uşor să dirijăm dezvoltarea tehnologică într-un mod înţelept. Dar numai foarte rar suntem în stare să vedem destul de departe pentru a şti care drum duce...Citat de Freeman Dyson despre prosperitate, evoluție, înțelepciune
Dă ceea ce vrei să dai înainte de a fi rugat; este dăruit numai pe jumătate ceea ce a fost cerut.Citat de Friedrich Ruckert
A plouat patru ani, unsprezece luni şi două zile. Au fost perioade în care picura numai, şi toată lumea îşi îmbrăca hainele de sărbătoare şi lua un aer de convalescenţă pentru a sărbători înseninarea, însă foarte curând se obişnuiră să nu mai vadă...Citat de Gabriel José García Márquez despre sărbătoare, haine, aer, singurătate, zi, lume
Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucăţică de viaţă, m-aş îmbrăca foarte modest, m-aş întinde la soare, lăsând la vederea tuturor nu numai corpul, ci şi sufletul meu.Citat de Gabriel José García Márquez despre cadouri, modestie, corp, soare, suflet, dumnezeu, viață
A face filosofie nu înseamnă numaidecât să treci prin lume grav şi îngândurat.Citat de Gabriel Liiceanu despre filozofie, lume
Orice autor de jurnal are ceva din aerul preocupat al unui câine care se dedică sistematic ciolanului pe care l-a primit. Numai că ceea ce roadem noi până la epuizare, ceea ce am primit, este propriul nostru eu.Citat de Gabriel Liiceanu despre întâlniri, aer
Se învaţă enorm dintr-o carte. Cărţile aduc informaţii de toate tipurile. Eu ştiu istoria altor ţări numai din literatură. Geografia, biologia le absorbi în ficţiuni fără să-ţi dai seama.Citat de Gabriela Adamesteanu despre geografie, literatură, cărți, învățătură, istorie
Raiul? Totdeauna ai avut dreptul să intri aici. Pentru ca Iisus Hristos ţi l-a obţinut. O poartă a fost deshisă numai pentru tine. Ai ştiut-o tot timpul. Acum este închisă fiindcă e târziu. Ai înaite veşnicia să-l regreţi.GCitat de Gavriil Stiharul despre rai, timp
Nu toţi celibatarii sunt prea fericiţi. Acest lucru este valabil numai în cazul Preafericitului Patriarh.GCitat de Gavriil Stiharul despre fericire
Vai când egoiştii devin altruişti! Se vor ocupa numai de alţii... De subminarea lor.GCitat de Gavriil Stiharul
Nimeni nu-L înţelege mai bine pe Iisus Hristos decât împăraţii care şi-au pierdut tronul. Numai ei ştiu ce înseamnă să fii umilit de foştii supuşi.GCitat de Gavriil Stiharul despre umilință, bine
Dacă eşti miop, fii atent când deschizi al treilea ochi prin tehnicile yoga! Există numai ochelari binoculari.GCitat de Gavriil Stiharul despre yoga, ochi
Nu numai numărul 666 ar trebui suspectat, ci şi 999. Depinde din ce unghi priveşti.GCitat de Gavriil Stiharul despre numere
Cuib înalt de nori - numai îngerii zboară de jur-împrejur.GCitat de Gavriil Stiharul despre zbor, îngeri
Despre morţi numai bine, însă nimeni nu moare, ci doar adoarme. Iar despre adormiţi: somn uşor!GCitat de Gavriil Stiharul despre moarte, somn, bine
Dacă mergi elegant, eşti admirat de multă lume. Dacă zbori, eşti admirat numai de cei care privesc în sus.GCitat de Gavriil Stiharul
Haiku nesfârşit, nicăieri cuvintele, numai dor, dor, dor...GCitat de Gavriil Stiharul despre dor, cuvânt
Omul se poate considera civilizat numai în măsura în care poate înţelege un suflet de pisică.Citat de George Bernard Shaw despre măsură, suflet, oameni
Femeia este o fiinţă atât de minunată, încât numai ea singură justifică efortul întregii creaţii divine.GCitat de George Budoi despre ființă, femeie