Prezentul este câmpul etern al tuturor posibilităţilor, care se exprimă pe sine sub forma unor forţe abstracte, cum ar fi lumina, căldura, electricitatea, magnetismul sau gravitaţia. Aceste forţe nu pot exista nici în trecut, nici în viitor. Ele...DCitat de Deepak Chopra
Cunoaşterea nu este altceva decât închisoarea condiţionării trecutului. Aceasta nu poate conduce la evoluţie, la eliberare, iar atunci când nu există evoluţie, tot ce mai rămâne este stagnarea, entropia, dezordinea şi descompunerea.DCitat de Deepak Chopra
Speranţa înseamnă să vezi că există o lumină, în ciuda întunericului.DCitat de Desmond Tutu despre speranță, lumină
Caracterul. Inteligenţa. Puterea. Stilul. Toate acestea înseamnă frumuseţe.Citat de Diane von Fürstenberg despre stil, caracter, frumusețe, inteligență, putere
Scopul suprem al civilizaţiei... transformarea sufletului omenesc în sensul dispariţiei definitive a înclinaţiei naturale spre violenţă.Citat de Dimitrie Gusti despre civilizație, violență, scop, sens, suflet
Cartea este un fapt de viaţă vie. Ea este un mijloc de comunicare între oameni şi de aceea problema cărţii presupune neapărat organizarea citirii cărţii.Citat de Dimitrie Gusti
Familie - caracatiţă îndrăgită, din ale cărei tentacule nu putem să scăpăm niciodată şi în adâncul inimii noastre, nici nu vrem să scăpăm de ele, să ni se petreacă lucrul ăsta.DCitat de Dodie Smith
Amanta e un plaur pe care se odihneşte istovitul când se pierde în hăţişul apelor necunoscute, înşelătoare şi adânci; este iluzia care te face să crezi că ajungi purificat la mal...DCitat de Doina Ionet despre iluzie
Ce-i iadul, de nu o răzbunare veşnică pentru greşeala de o zi?DCitat de Doina Ionet despre răzbunare, iad, greșeală, noapte
Curajul nu înseamnă absenţa fricii, ci cucerirea acesteia.Citat de Donald Trump despre frică, absența, curaj
Pacea nu este absenţa conflictului, ci prezenţa alternativelor creative pentru a răspunde la conflict - alternative la reacţii pasive sau agresive, alternative la violenţă.Citat de Dorothy Thompson despre conflict, absența, violență, pace
Un prieten adevărat este cineva care îţi trece cu vederea eşecurile şi îţi tolerează succesul.DCitat de Doug Larson despre succes, prietenie, adevăr