Suflă vântul, iarba tace, dorul mândrei, nu-mi dă pace. Suflă vântul, iarba ţipă, dorul mândrei mă risipă. Dorule, de ce mă chinui, când pe tine, eu te mângâi? Dorule, de ce n-ai milă, şi mă macini şi...GCitat de George Pena
Ah, ştii, eu sunt secretarul de stat. Călătoriile mele nu sunt reuşite. Eu doar vorbesc cu oamenii.Citat de George Pratt Shultz despre stat, oameni
Corectaţi-mă dacă greşesc, dar nu cumva linia dintre sănătate şi nebunie s-a subţiat?Citat de George Price despre greșeală, sănătate, nebunie
Vremea va fi frumoasă sau urâtă, dar vremurile sunt mizerabile.Citat de George Pruteanu despre urâțenie, vreme
Sunt absolut de acord cu căsătoria între homosexuali, cu singura condiţie ca ambii să fie politicieni. Tot ceea ce poate contribui la nereproducerea lor este o binefacere pentru noi toţi!Citat de George Pruteanu despre căsătorie, politică, absolut
În mod vădit, piesele lui Sorescu se trag din poeme şi reprezintă o formă superioară de organizare a acestora. Dacă îngroşăm puţin liniile, vom vedea în poezia lui Sorescu materia şi în teatrul său spiritul.Citat de George Pruteanu despre poezie, teatru, spirit
Iubirea e un lucru care ţine de minte, nu doar de sex şi de inimă.Citat de George Pruteanu despre sex, minte, iubire, inimă
Să fiu întrebat ce relaţie am cu Dumnezeu mi se pare mai indiscret decât dacă aş fi întrebat, netam-nesam, ce relaţie am cu soţia. Nu poţi vorbi despre asta decât cu tine însuţi sau cu El.Citat de George Pruteanu despre relație, soție, dumnezeu
Esenţialmente, mă simt profesor, pentru că această calitate nu ţi-o ia nimeni. Calitatea de senator e temporară, depinde de vot, de jocuri politice... Profesoratul e profesorat, şi chiar asta mă simt, îmi place să explic. Am o vocaţie, în sensul...Citat de George Pruteanu despre calitate, bunul simț, simț, jocuri, profesori, sens
Gusturile se discută, altminteri orice nătărău s-ar pricepe la artă. Doar în materie de culori şi alimente nu se discută gusturile. De aici încolo, există prost-gust şi bun-gust. Sensibilitate faţă de frumos şi... nesimţire.Citat de George Pruteanu despre sensibilitate, prostie, frumusețe, artă, artă fotografică, față