Caută în citate: sa existe, pagina 24
1095 citate
Aproape în fiecare gară e un ceas şi un mers al trenurilor, chiar dacă timpul pare mort, iar trenuri nu mai vin şi nu mai pleacă. Aproape în fiecare viaţă de om, cineva care aşteaptă, cineva care a uitat sau l-au dus şi strigă că-i e foame sau că...
Citat de Mariana Fulger despre existență, trenuri, absența, întrebare, ploaie, cer, eternitate, poezie, foame, sufletLumea zace într-o flacără a deșertăciunii; deși ea ridică numeroase biserici, îi lipsește luciditatea. Dumnezeul pe care oamenii îL caută, nu este în temple: El este existența naturală a tot ce este viu pe pământ. Pământul este la fel de...
ŞCitat de Ştefan Radu Muşat despre luciditate, dumnezeu, pământ, existență, căutare, lume, oameni, viață
O planetă e condamnată prin program la o existență în timp numită istorie, dezvoltare, evoluție sau progres, termen legat retoric populistic de pozitiv; progresul este ceva spre mai bine, chiar dacă nu se știe pentru ce anume dintr-un individ și...
MCitat de Marian Popa despre progres, evoluție, modă, societate, istorie, puritate, existență, simplitate, timp, bine






Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














