Ca pe cea mai curată lacrimă din Ochiul Universului Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor Şi nu credeam că voi ajunge vreodată să-i fiu poetul deplin Pururi tânăr înfăşurat în versuri cobor de pe baricadele...Citat de Costel Zăgan despre dumnezeu, univers, ochi, lacrimi, tinerețe, clipă
Talentul este actul de naştere al geniului: depinde pe mâna cui ajunge!Citat de Costel Zăgan despre talent, naștere, zi de naștere
Cât de mult îmi plac acele minţi socotite de mâna a doua (Joubert, mai ales) care din discreţie, au refuzat să-şi asume propriul geniu şi, temându-se că-l au, şi-au dus viaţa în umbra geniului altora.Citat de Emil Cioran despre geniu, umbră, viață
În interiorul geniului există un om care are slăbiciuni, care suferă, care se umileşte în cele din urmă şi în felul acesta este un pământean ca şi noi.Citat de Emil Cioran despre suferință
Prima condiţie a geniului este originalitatea.GCitat de George Budoi despre mediocritate, geniu, epigramă
Arta geniului înseamnă să ştii cât de departe este prea departe.Citat de Jean Cocteau despre artă, artă fotografică
Chemarea geniului nu e aceea de a mântui sufletele, ci de a le pune, prin seducţia simbolurilor plăsmuite, în faţa veşniciei.Citat de Nichifor Crainic despre seducție, melancolie, suflet, față
Atât cele negative cât şi cele pozitive, personajele sale sunt sitilizate după modul misticii bizantine şi, prin aceasta, Dostoievski e în istoria culturii moderne reprezentantul cel mai de seamă al geniului ortodox.Citat de Nichifor Crainic despre melancolie, istorie
Cultura ca totalitate a creaţiilor geniului omenesc nu are sens în sine, ci se integrează ca parte în concepţia religioasă. Ea iradiază din credinţă ca văpaia cu focul aprins.Citat de Nichifor Crainic despre foc, cugetare, cultură, sens, credință
Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru gloria geniului uman.Citat de Traian Vuia despre zi de naștere
Golul din jurul geniului nu e singurătate, ci libertate de mişcare.Citat de Valeriu Butulescu despre singurătate, libertate