Aşa cum tiranul este ascultat şi poate domina mulţimile, nu pentru că mulţimea ştie, ci tocmai pentru că e neştiutoare şi oarbă, tot astfel, retorul, cel ce se foloseşte de topoi, poate convinge mulţimea de cele ce zice, fără ca acestea să fie...Citat de Apuleius
Dacă moartea ar fi sfârşitul a tot, cei mai în câştig ar ieşi ticăloşii, fiindcă o lespede pe mormânt i-ar izbăvi şi de trup şi de suflet şi dezabaterea s-ar încheia astfel pentru totdeauna.Citat de Apuleius
Nu îţi antrena copiii spre învăţare prin forţă şi severitate, ci îndrumă-i spre aceasta prin intermediul a ceea ce le amuză minţile, astfel încât tu să poţi să fii mai bun în a le descoperi cu acurateţe înclinaţia de geniu specifică fiecăruia.Citat de Apuleius
Cât timp vom avea corpul împreună cu judecata în cercetările noastre şi cât timp sufletul nostru va fi amestecat cu o astfel de pacoste, nu vom dobândi niciodată îndeajuns ceea ce dorim; şi aceasta, spunem noi, este adevărul.Citat de Apuleius
Nu obliga un copil să înveţe cu forţa ori prin asprime, ci îndeamnă-l spre ceea ce îi amuză mintea, astfel încât să fii capabil într-o măsură sporită să descoperi cu acurateţe talentul specific fiecăruia.Citat de Apuleius
Socrate (către Charmides): Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm...Citat de Apuleius
Lucrul cel mai bun este să aibă amândoi soţii acelaşi duhovnic. Nu bărbatul un duhovnic şi femeia altul. Dacă două lemne vor fi cioplite de doi tâmplari, niciodată nu se vor potrivi. În timp ce, dacă vor avea acelaşi duhovnic, duhovnicul ciopleşte...PCitat de Paisie Aghioritul
Cine? Femeile să nu aibă rezistenţă? Eu m-am minunat de multa lor rezistenţă. Femeia poate fi mai slabă cu trupul, poate avea mai puţine puteri trupeşti decât bărbatul, dar cu inima ce o are, dacă o pune în lucrare, are o astfel de rezistenţă,...PCitat de Paisie Aghioritul
După cum ciorchinele, dacă îl tai din viţă, se strică, putrezeşte şi nu se mai coace, tot astfel şi dragostea, dacă o desparţi de taina nunţii, prin care se hrăneşte din darul lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu se va strica, se va denatura...PCitat de Paisie Aghioritul
Sufletul ce se minunează de frumuseţile lumii materiale, arată astfel ca în el trăieşte lumea cea deşartă; de aceea, este atras de făptură şi nu de Făcător, de pământ şi nu de Dumnezeu. Nu are importanţă dacă pământul acesta este curat sau are...PCitat de Paisie Aghioritul
Dumnezeu multora nu le dă copii, pentru ca astfel să iubească pe toţi copiii din lume ca pe ai lor şi să-i ajute la renaşterea lor duhovnicească.PCitat de Paisie Aghioritul
Soţii au datoria să se nevoiască pentru a se înfrâna, ca să nu transmită patima trupească şi copiilor lor. Un copil ai cărui părinţi au multă cugetare trupească, are de mic astfel de înclinaţii, pentru că ia cugetare trupească de la ei.PCitat de Paisie Aghioritul
Eu recomand tinerilor să-şi ia soţii din fetele familiilor numeroase, deoarece copiii care cresc cu lipsuri materiale se obişnuiesc cu jertfirea de sine, şi astfel se gândesc cum să-i ajute pe părinţii lor. Iar lucrul acesta rar îl întâlneşti la...PCitat de Paisie Aghioritul
Atunci când există numai dragoste trupească, şi dacă, de pildă, femeia află că soţul ei a privit la alta, atunci îi aruncă vitriol în ochi şi îl orbeşte; în timp ce, atunci când există dragoste curată, o doare mai mult şi caută cu orice chip să-l...PCitat de Paisie Aghioritul
Dragostea trupească îi uneşte la exterior pe oamenii lumeşti, dar numai atâta vreme cât există factori lumeşti, şi îi desparte atunci când ele dispar, ducându-i astfel la pierzare; în timp ce, atunci când există dragostea duhovnicească, cea...PCitat de Paisie Aghioritul
Poziţia ta nu-ţi dă niciodată dreptul să comanzi. Doar îţi impune datoria de a-ţi trăi viaţa astfel încât ceilalţi să-ţi primească ordinele fără a se simţi umiliţi.DCitat de Dag Hammarskjold despre umilință, datorie, viață
A omorî animale pentru sport, de plăcere, pentru aventură, pentru piele sau blană este un fenomen dezgustător şi dureros. Nu este nicio scuză în a ierta astfel de acte de brutalitate.TCitat de Tenzin Gyatso despre sport, iertare, aventură, animale, animale de companie, plăcere
Eu cred că timpul poate fi utilizat corect astfel: dacă puteţi, serviţi alţi oameni, alte fiinţe simţitoare. Dacă nu, cel puţin feriţi-vă să le faceţi rău. Cred că acesta este tot fundamentul religiei mele.TCitat de Tenzin Gyatso despre dreptate, timp, rău, oameni
Învaţă regulile astfel încât să ştii cum să le încalci cum se cuvine.TCitat de Tenzin Gyatso despre învățătură
Credinţa mea mă ajută să înfrâng astfel de emoţii negative şi să-mi găsesc echilibrul.TCitat de Tenzin Gyatso despre emoții, ajutor, credință, zi de naștere