Banul nu este nici bun, nici rău, iar averea poate reprezenta unul dintre produsele derivate fireşti ale realizării obiectivelor noastre importante.CCitat de Colin Turner
Oricare ar fi obiectivul sau problema care te preocupă şi la care ai nevoie de soluţie, întâi şi-ntâi, precizează-i datele şi clarifică-le. În acest sens, adună cât mai multe informaţii posibile şi încearcă să faci eforturi conştiente de a rezolva...CCitat de Colin Turner
Ţelurile şi obiectivele reprezintă trambulina ce te va catapulta spre realizarea viselor tale.CCitat de Colin Turner
Ceea ce contează este să înaintezi spre realizarea obiectivelor tale amuzându-te, nu scrâşnind din dinţi.CCitat de Colin Turner
Succesul este realizarea constantă a tuturor obiectivelor planificate care prezintă importanţă pentru individ.CCitat de Colin Turner
Ţelurile şi obiectivele reprezintă etape - ceva ce ne punem în gând să realizăm; rostul ni-l împlinim în fiecare clipă a vieţii.CCitat de Colin Turner
Ţelurile, obiectivele, intenţiile trebuie să reprezinte cu adevărat ceea ce vrei tu şi nu o metodă de a-i impresiona pe cei din jur.CCitat de Colin Turner
Trece-ţi în revistă obiectivele în fiecare dimineaţă şi ai grijă să faci câte un pas, oricât de mic, pentru a te apropia de ţinta ta.CCitat de Colin Turner
Ţelurile şi obiectivele trebuie să fie compatibile şi nu în contradicţie unele cu altele, dacă vrem să ne menţinem echilibrul balanţei.CCitat de Colin Turner
Trebuie mereu să ai un ţel nou, un obiectiv nou, fără a te resemna vreodată să rămâi la căldurică. Nu trebuie să încetezi să lupţi.CCitat de Colin Turner
Nu trâmbiţa în stânga şi în dreapta obiectivele pe care ţi le-ai stabilit, între altele pentru că doar astfel poţi rămâne absolut sincer cu tine însuţi.CCitat de Colin Turner
Nimic nu este mai frustrant decât să investeşti cantităţi enorme de energie ca să realizezi nişte obiective care nu te reprezintă şi nu-ţi aduc satisfacţii.CCitat de Colin Turner
Unii refuză să-şi fixeze obiective de teama stânjenelii care i-ar cuprinde dacă nu şi le-ar atinge, de oroarea comentariilor celor din jur sau terorizaţi fiind de ideea de a deveni ridicoli.CCitat de Colin Turner
Ţelurile şi obiectivele trebuie mereu reînnoite şi aduse la zi - după ce o serie de obiective au fost realizate, fixează-ţi altele, şi mai ambiţioase, altfel încetezi să mai fii un om de succes.CCitat de Colin Turner
Etica personalităţii, împreună cu fixarea ţelurilor şi obiectivelor potrivite şi cu trasarea unui plan corespunzător constituie elementele care-ţi vor asigura o viaţă împlinită şi plină de o trainică fericire.CCitat de Colin Turner
Indiferent cât de bine alese îţi sunt obiectivele, cât de atent calculat îţi este planul, cât de pregnant reuşeşti să vizualizezi succesul, dacă nu treci la acţiune, avansând către ţelul tău, te înşeli singur şi se va alege praful de toate.CCitat de Colin Turner
Este în firea omului să împartă toate lucrurile pe categorii şi să le pună în căsuţa lor, fiecare cu câte o etichetă. Şi obiectivele trebuie să fie cântărite şi măsurate: realizabile, dar suficient de ambiţioase pentru a reprezenta o provocare.CCitat de Colin Turner
Când eşti pe punctul de a-ţi realiza obiectivele fixate, stabileşte-ţi imediat altele noi - uneori, atunci când un vis este pe cale să se îndeplinească, se conturează altul, mai profund, de care devii conştient pentru că orizontul tău se lărgeşte...CCitat de Colin Turner
Totul contează. Acest adevăr nu trebuie în nici un caz pierdut din vedere atunci când îţi fixezi ţelurile şi obiectivele. Din momentul în care ai pornit pe drumul realizării a ceea ce vrei să realizezi, tot ceea ce faci fie te va împinge înainte,...CCitat de Colin Turner
Atâta vreme cât ţelurile şi obiectivele rămân realizabile dar stimulatoare, accesibile dar provocatoare, dorinţa va alimenta cu focul ei disciplina şi hotărârea de a ni le realiza.CCitat de Colin Turner