Eu sunt un om simplu. Obişnuit de simplu. Eu prefer să-l...

Citat de Socrate despre evoluție, simplitate, perfecţiune, cugetare, cunoaștere, pace, bărbat, lume, pietre, mamă

Eu sunt un om simplu. Obişnuit de simplu. Eu prefer să-l compun pe om, nu să-l descompun. Se înţelege că mai întâi îl cercetez amănunţit, bucăţică cu bucăţică, dar numaidecât îl adun la loc. Sculptorii aleg de la zece bărbaţi sau de la zece femei tot ce e mai bun şi îngrămădesc totul într-o singură statuie. Aşa am tânjit şi eu să fac cu omul viu, cu gândirea şi simţirea lui. Un lucru m-a frământat tot timpul şi nu mă lasă în pace: mama mea aducea pe lume nişte gândăcei neputincioşi – tata cioplea în piatră oameni maturi, care atingeau perfecţiunea; şi nimeni pe lume nu se interesa de ceea ce se află între aceste două extremităţi: de evoluţia lăuntrică, pornind de la acel gândăcel neputincios şi până la bărbatul matur. Cine va investi în om cunoaşterea, cine-l va învăţa să gândească, cine-l va învăţa să fie cinstit şi-l va conduce spre fericire. Asta am încercat să fac eu.

Socrate
Citat de Socrate despre evoluție, simplitate, perfecţiune, cugetare, cunoaștere, pace, bărbat, lume, pietre, mamă.
Socrate

Socrate 470 i.Hr-399 i.Hr, filozof grec antic

Numit(ă) și: Socrates.
Perioada de viaţă: 470 i.Hr-399 i.Hr
Evaluați acest citat:
Generează un alt cod=